Dor de casă
Uneori îmi vine să las tot și să plec acasă cu primul tren. Să nu mă uit înapoi, pur și simplu să fug și să mă ascund în colțișorul unde inima nu mi se zbate frământată de dor. Iubesc Dijonul pentru ceea ce-mi oferă zi de zi; pentru bucuria descoperirii literelor, pentru turta dulce, pentru librăriile cu povești și străduțele boeme, pentru că mă îmbogățește și mă ajută să-mi găsesc pas cu pas rostul... Dar mă macină dorul. Și-n fiecare zi mă gândesc că o să fiu aici de Crăciun și că până în ianuarie o să mă topesc ca un om de zăpadă primăvara. Știu, sunt un copil tare mofturos. Am primit ce mi-am dorit, și tot nu-mi convine. Trebuie să învăț că nu pot avea toate jucăriile în același timp. N-am ce face; mai beau un ceai, mă mai călesc un strop...va trece cumva!