...
Ieri voiam să scriu câteva rânduri despre Van Gogh sau despre Virginia Woolf. Despre unul sau despre celălalt, sau poate amândoi la un loc. Dar m-au păcălit pleoapele și Moș Ene, așa că am rămas fără poveste...
Despre voință
Există „nu vreau!”, dar nu există „nu pot!”. Și dacă nu îți iese ceva, înseamnă că nu te-ai străduit îndeajuns. Exemplul cel mai banal e starea mea de aseară: voiam să citesc, trebuia să citesc, dar nu am putut. Și-am adormit... Apoi mai sunt diminețile în care îmi propun să mă trezesc devreme, să valorific ceasurile acelea de liniște când mintea mi-e mai limpede și gândurile odihnite. Vreau, dar nu pot... Și totuși, atunci când știi că vrei ceva, nimic nu te poate împiedica! Există „nu vreau!”, dar nu există „nu pot!” Deci, de fapt, nu am vrut. De putut aș fi putut.
Unii pot. Pot cu adevărat: au voință! Mi se întâmplă uneori să ridic oblonul și să văd oameni alergând la șase dimineața, iar recent mi s-a amintit că pianiștii își încep studiul zilnic la 6:30. Apoi, toamna asta nu de puține ori l-am văzut pe tipul de la Bossuet sărind coarda. „Omul ăsta, mai presus de mușchi la picioare, are voință puternică!” Fie ploaie, fie soare, dimineață ori seară, e acolo zi de zi...
Și atunci îți dai o palmă, te duci și te mai speli o dată cu apă rece, te trezești și-ți spui: dacă vrei să faci ceva în viață, trebuie să vrei și să lupți! De putut, poți!