miercuri, 30 decembrie 2020

fine de an. anul lui Teo.




 ...


Clătinător pentru unii, debusolant pentru alții. Adjectivele caracteristice anului pandemic care se încheie sunt nenumărate, diferite pentru fiecare dintre noi, în funcție de ce-am trăit și cum am trăit. 

Pentru noi a fost un an în care-am încercat să continuăm să trăim normal, apreciind viața pentru frumusețea și neprevăzutul ei, pentru ca să le putem oferi copiilor noștri o copilărie liniștită și fericită. Mai presus de orice altceva, 2020 a fost anul în care s-a născut Teo, dragul nostru Teodoraș îngeraș, puiul de om pentru care-am redeschis capitolul bebelușenie [cu toate subcapitolele lui]. A fost totodată anul în care George a crescut mai mult și a învățat mult mai multe lucruri decât înainte, schimbarea majoră petrecându-se odată cu nașterea fratelui mai mic.

Mon âme soeur, adică soțul meu, și-a căutat un nou ritm și-un echilibru, încercând totodată să mă îngăduie pe mine, cea mult-pretențioasă, și să fie un model pentru băieți. În ceea ce mă privește, nu-mi amintesc cu ce așteptări am pornit la începutul lui Gerar, dar îmi vin în minte acum cuvintele unei mătuși înțelepte, mama Ană, cu care ne-a trimis tata la cutreierat pădurea în copilărie: „Lași lucrul dintr-un an și faci copilul cârlan!” Și cu copii mici, chiar așa e! Dar nici că e lucru mai important decât acesta când ești mamă...


vineri, 18 decembrie 2020

Biscuiții Olenkăi




 

Cartea aici

...

        Olenka e printre cărțile preferate pe care le-am descoperit în această toamnă. Atât e de iubită povestea la noi acasă, încât cartea nu prea rezistă mult până să fie iarăși dăruită. Weekendul trecut a ajuns al patrulea exemplar, să vedem cât va și rămâne... Mi-am propus de nenumărate ori să scriu despre ea pentru că e o poveste tare duioasă despre prietenie, despre curaj, despre răbdare, despre bucuria de a fi împreună, însă nu am reușit s-o recomand decât dăruind-o direct. Iar toți copiii care au primit-o au citit-o și răscitit-o, la fel cum facem și noi.

           Știind că zilele trecute cei de la editură au postat o rețetă de biscuiți cu scorțișoară, i-am propus lui George să încercăm să facem și noi, iar el a fost, desigur, încântat. Atât de entuziasmat încât, dac-aș fi lipsit câteva secunde de la bucătărie, ar fi mâncat tot aluatul înainte de a-l modela și a-l coace. Neavând ingredientele necesare în casă, nu i-am mai decorat, însă el nu a știut asta și s-a bucurat de reușita noastră simplă.

            Atât cartea, cât și biscuiții ne aduc iarna mai aproape. Oare o să ne bucurăm și noi de zăpadă în curând?




„Firimiturica”, prăjitura acestui post



                                     

Rețetă: Valerie's Food

...

Ceva dulce, simplu și rapid de făcut. Fără ingrediente complicate, pe care să li-l pot da liniștită și copiilor. Cam asta caut de fiecare dată. Iar când găsesc rețete pe care-aș vrea să le încerc, le ajustez așa încât să ne fie pe plac. Așa s-a întâmplat și cu firimiturica [pentru mine sună mai bine decât crumble] Valeriei, pe care-am tot pregătit-o luna aceasta și cu mere, și cu pere [din grădina bunicilor], eliminând zahărul și adăugând în locul lui o mână de stafide și una de curmale. E gata în maxim 10 minute, casa miroase toată a scorțișoară, băieții sunt fericiți, iar eu am cu ce să-mi savurez cana uriașă de orzo.




vineri, 4 decembrie 2020

bucuria despachetată de azi



 

...

                Aseară eram convinsă că poștașul nostru iar ne ocolește intenționat de nu mai aduce avizul. Să fi uitat că „pentru lucrurile bune trebuie să aștepți”, cum mi-a spus Ștrămpănel cu ani în urmă? Acum l-am iertat pe domnul-care-mereu-așteaptă-să-fie-sunat-și-întrebat-de-corespondență, azi am primit bucuria CastAnei. George a fost foarte încântat de dar, iar eu n-am putut să nu surâd auzind ce i-a spus fratelui său: „Din păcate, Teodoraș, tu n-ai primit nimic...” Își însușise cu naturalețe și icoana lui Teo...

                 În ceea ce o privește pe Virginia, după ce-am citit trei dintre scrisori, mi-am dat seama că ceea ce m-a frapat și entuziasmat pe mine cu ani în urmă, pe când colindam Dijonul, a fost scriitura doamnei Woolf, nu ideologia. Câte femei, atâtea povești. Câți oameni, atâtea vieți.

                    Mulțumim, dragă Ana!



 


miercuri, 2 decembrie 2020

când mămica nu-i acasă...


 ...


Îmi iau liber și plec de acasă pentru maxim două ore. De nevoie, la stomatolog. După o oră și-un pic îi trimit lui Dar un mesaj din care să înțeleagă că am ieșit de la doctor și-mi răspunde hazliu [deci nu-i copleșit dacă mai compune și rime, mă gândesc eu] cu un mesaj inspirat de cartea „O familie veselă” a Silviei Colfescu:


Vine mămica? Auuu... Un ghiveci spart, faci infarct? Flori rupte sunt fapte urâte. Vecini liniștiți... nu chiar, copiii nu-s cuminți! Ordine? Dezordine...

 

Zâmbesc, deși știu ce mă așteaptă. Când mă întorc îl găsesc aspirând cioburi. Încă un ghiveci [unul care-mi plăcea, desigur] spart de George, de data asta după ce s-a dus pe balcon să aducă suportul de brad [deși încă nu avem brad!], încă o floare ruptă, casa întoarsă cu susul în jos, bine că bucătăria neplină de fum gros... 


luni, 30 noiembrie 2020

bucuria antemergătoare a lui Teo

 

        

                Dragă Teo,


        Acum câteva zile ne-ai făcut părtași unei mari bucurii, așa că scriu despre ea măcar două-trei rânduri. Deși ai împlinit abia nouă luni, ne uimești cu rapiditatea cu care înveți atât de multe lucruri. [Știm cu toții că unul dintre principalele motive pentru care se întâmplă asta e că-l vezi și-l studiezi constant pe George.] Era marți seara și cred că întindeam rufe când m-a chemat tati: „Vino să-l vezi cât e de bucuros!” Ajunseseși lângă geamul de la bucătărie împreună cu scăunelul cu spătar al lui George, pe care-l împinseseși singur din cameră până acolo. Când te-am întrebat ce faci te-ai întors și-ai zâmbit fericit. Apoi ai continuat și-ai dat multe ture, pân-ai obosit. Acum a devenit activitatea ta preferată să împingi mașinuța Bum-Bum [se pare că această jucărie îți place și ție] și toate scaunele pe care le poți duce. Ești tare drăgălaș când încerci să schimbi direcția sau când mașinuța se împotmolește în vreun obstacol iar tu nu mai știi ce să faci. Însă nu te dai bătut; ești foarte perseverent, iar asta se vede în evoluția ta.

    Ne bucurăm cu toții pentru bucuria ta antemergătoare. Vorba domnului Mircea Stanciu, ai mulți pași de făcut și-ai început devreme...

alături, mami



semințe pentru aripi flămânde






 

...

            Fără doar și poate, la noi acasă aparițiile editurii Frontiera sunt cele mai îndrăgite și mai des citite, precum și cele pe care le dăruim constant și altor copii, pentru a-i face părtași bucuriei noastre. Treptat-treptat s-au adăugat alte și alte titluri în colecția noastră, iar acum ne mai lipsesc doar câteva din portofoliul lor.

        „Crăciunul” lui Aldașin și minunatul „Willie fulg de nea” le vom așeza în ghetuțele copiilor sâmbătă seară, iar pe „Crocodilul Ghena” [m-a cucerit după prima lectură, devenind una dintre preferatele mele] și „Dejunul unei frunze” li le vom dărui cu altă ocazie. Aștept cu mult entuziasm reacțiile lui George când va descoperi și poveștile minunate ale acestor cotoare, care momentan au poposit în cutia secretă cu noutăți [din care mă înfrupt eu când el nu-i prin preajmă].

          Le citim, le recomandăm cu dragă inimă și le dăruim. Sunt cărți valoroase, adevărate surse de inspirație și semințe pentru aripile flămânde ale imaginației copiilor... de orice vârstă.

        


miercuri, 25 noiembrie 2020

recomandare de carte: „O familie veselă”



...


   Cărțile cu rime sau poveștile sub formă de versuri, precum și poeziile sunt foarte iubite de George încă de pe când avea doi ani. Știu că la asta contribuie foarte mult modul în care este ilustrată cartea, dar, bineînțeles, și firul poveștii, care, dacă e savuroasă, declanșează mecanismele de exersare a memoriei.


    Una dintre aceste îndrăgite cărți este „O familie veselă a Silviei Colfescu. O poveste despre care nu am știut în copilărie, deși a apărut pentru prima oară în anii '90. Am avut însă o cărticică alfabet [primită în dar de la o mătușă pe când aveam 6 ani - poate cartea care mi-a marcat cel mai mult perioada preșcolară] despre care abia recent, cu ajutorul lui Dar [după ce am scotocit prin cutiile cu lucrușoare de demult și am găsit cele câteva foi ce-au rezistat de-atunci], mi-am dat seama că aparține aceleiași autoare. Cu toate strădaniile, n-am reușit să-i găsesc titlul...


  Întâmplător, căutând cartea alfabet, am dat peste noile apariții ale editurii Vremea, dintre care am cumpărat toamna aceasta „Familia Roademult” și „Nepoții Roademultulesei”. Cărțile sunt scrise de Florian Cristescu și ilustrate [alb-negru] de Silvia Colfescu. Este mai mult text decât în cazul poveștii „O familie veselă”, așa că, după părerea mea, sunt potrivite pentru copii puțin mai mari decât George. Lui i-am citit momentan doar vreo două capitole din „Familia Roademult”. Cred că la primăvară o să aibă mai multă răbdare și-o să le parcurgem integral. O să fie un foarte bun prilej de îmbogățire a vocabularului, sunt multe cuvinte pe care nu le aude în viața de zi cu zi.




miercuri, 18 noiembrie 2020

white hair day

 

...


[ne întoarcem de la plimbare, suntem aproape de intrarea în curtea blocului. 

George îmi pune obișnuita-i întrebare: „cum te simți în rest?”, iar eu, ca să nu mai prelungesc dialogul cu explicații îi dau răspunsul pe care-l așteaptă mereu: „bine”. 

continuarea însă mă lasă fără cuvinte: „cum se simte sufletul tău în rest?”]


ieri seară mi-am propus ca azi să fiu mai răbdătoare și mai înțelegătoare cu cei mici. știam că, la fel ca-n toate zilele de dinainte, ei mă vor solicita continuu și că nu va fi ușor. azi, cum era de așteptat, socoteala de ieri nu s-a mai potrivit. 



dimineața e-o continuare a nopții, Teo e într-o perioadă în care are nevoie de multă Laalaa. nu pot să mă ridic de lângă el pentru că mă simte și mă cheamă înapoi. George se trezește și vine lângă noi. după ce-și termină limonada, Teodoraș e bucuros. îl schimb de pijamale pe unul dintre ei, de scutec și de pijamale pe celălalt. fac paturile. pregătesc micul dejun pentru ei și parțial pentru mine. mă schimb și eu de pijamale. strâng din dormitor haine și hăinuțe. strâng câteva jucării deja împrăștiate prin sufragerie. las ceaiul la infuzat. ne punem la masă. George pleacă la baie. Teo ia câteva linguri de iaurt, apoi se miorlăie și cere Laalaa. iau și eu câteva îmbucături de avocado și de zacuscă. sună Tâlvana. Teo vrea să fie lăsat să exploreze. George aduce piesele de construit de lemn. iau o gură de orzo. Teo iar vrea în brațe. George mă cheamă în camera cealaltă. strâng vasele și le așez în chiuvetă. fug la baie. țipă amândoi timp de 2 minute de parcă arde casa. [simt că încărunțesc.] Teo primește Laalaa și se liniștește, lui George îi citesc câteva pagini din noul Apolodor. strâng iarăși jucării. încerc să-l pun pe Teo în scaun să se joace lângă sertarul lui cu lucrușoare. nu-i convine. spăl repede vasele, cu George insistând să ajute și el. aduc legumele pentru supa cremă pe care vreau s-o fac pentru prânz. Teo plânge, așa că-l așez în marsupiu. curăț repede legumele și le pun la fiert. mătur firimiturile de pe gresie. ne îmbrăcăm să ieșim. George nu mai are stare, Teo nu mai are răbdare și țipă. [simt că-mi mai încărunțesc câteva fire.] afară e bine, dar stăm doar în jur de o oră. așa calculez c-ar fi bine ca să ne încadrăm în timp util cu prânzul și cu somnul. reîntorși, Teo ar vrea să doarmă, dar George chiar atunci are să-mi pună întrebări. cu chiu, cu vai, Teo adoarme. pun haine la spălat, blenduiesc legumele și așez masa. George nu binevoiește să poftească, are ceva important de rezolvat. încep să mănânc singură. după nici trei înghițituri, se trezește Teo. îl alăptez, apoi îl aduc și pe el în sufragerie. supa nu mai arde. în cele din urmă, se așază și George la masă. face o armată de firimituri în jurul lui. Teo nu vrea să ia decât de două-trei ori din supă, așa că-l pun la joacă. până terminăm eu și George se face ora 16. las vasele în chiuvetă. îl urnesc spre camera lui. nu să doarmă, ci să-i citesc. își alege cărticica de la Potamitis, apoi vrea încă una. apoi îi cânt. unul, două, trei cântece, până simt că nu mai pot de spate, și nici Teo nu mai are stare în marsupiu. cedez și-l pun jos. George zâmbește ghiduș. nu mai poate de somn, dar nu vrea să se liniștească știindu-l pe Teo explorând. [simt că-mi mai încărunțesc câteva fire. oh, ce mi-am propus ieri??] am pierdut bătălia. accept. ne întoarcem în sufragerie. spăl vasele. îi las să se joace câteva minute. George îl atenționează pe Teodoraș că nu are voie să-i strice ce a construit el. Teodoraș roade dintr-o altă carte de carton. îmi pregătesc a doua cană de orzo. mai strângem din jucării. aducem formele pentru activități matematice. numărăm două triunghiuri și două pătrate. mă sună Ani, e jos. urcă, George o poftește înăuntru. e zâmbitoare, ca întotdeauna. îi spun că George a dormit mult, după cum observă. mă întreabă dacă și la mine-i bad hair day și-i spun că nu, la mine e, clar, white hair day...


ieri seară mi-am propus să fiu mai bună azi. și n-am reușit. oare voi reuși mâine?


vineri, 13 noiembrie 2020

Micul Dar frământând pâinici




 








...


    Săptămâna aceasta mi-am reamintit împreună cu George de o poveste dragă de la grădiniță, și anume de „Turtița fermecată”, iar astăzi, tot la sugestia doamnelor educatoare, am copt împreună [în fotografii nu se vede, dar Teo cerea și el să se implice] pâinici. Am folosit, astfel, a doua oară ca sursă de inspirație cărticica Gustarea* de la editura Gama.

    Dacă i-a plăcut? Oh, și cum nu! S-a umplut de făină din cap până-n picioare, dar a fost nespus de bucuros să mănânce două pâinici frământate și modelate numai de el. Nu se putea să nu adauge stafide [îi plac taaare mult stafidele] și să nu pună pristolnicul. Eu și tati am avut câte-o porție de pâine cu dovleac. Dulce și bună, ca de toamnă...


[* Cartea e folositoare pentru astfel de contexte și o recomand - cuprinde o povestioară și rețeta de pâinici la final. Singurul inconvenient pe care l-am întâlnit a fost acela că dac-am fi lăsat pâinicile în cuptor timp de 20 de minute la 230 de grade, cum era recomandat, sigur s-ar fi făcut scrum... La noi s-au rumenit frumos după vreo 10 minute, iar cuptorul era reglat cam la 220 de grade.]

 




duminică, 25 octombrie 2020

șase [unu plus unu egal patru]

 


...

sentimentele
nu se usucă,
nu se-ngălbenesc,
nu se stacojesc,
nu cad, 
nu pier.
nici ca frunzele,
nici asemenea cuvintelor...

tu știi cel mai bine, dragul meu.
la mulți ani!



regăsire tomnatică



„Pădurea din jurul satului meu - 
prin ea s-a plimbat Dumnezeu.”
(Nicolae Dabija)










 foto, cu mulțumire: M. Legrande


joi, 22 octombrie 2020

dialoguri cu George [V]

 

  ...

[În urmă cu câteva zile. În ultima vreme - după ce-am lipit împreună ghinde, castane și frunze aduse din Parcul Botanic - mereu i se năzare că vrea să facem tablouri din toate crenguțele și frunzele pe care le adună în timpul plimbărilor noastre. Are în mână un băț:]

- Mami, udăm bățul ăsta și-o să crească din el un nuc. Și-o să facă struguri la anu'.


[Luni dimineață, în timp ce se juca în dulapul-dressing, îl aud din senin:]

- Doamne, ajut-o pe mami să mai nască un copil! 

[Apoi, iarăși din senin, înainte să adoarmă:]

- Mami, vreau să mai naști o fetiță, și apoi un băiat. Naști azi?



[Marți seara, după ce am vorbit cu mama și mi-a spus că ne așteaptă cu daruri tomnatice, iar tata a pus deja un sac cu cartofi bio deoparte pentru noi, avertizând-o să nu se atingă de ei. Ea l-ar fi întrebat - mai în glumă, mai în serios - de care să folosească pentru ei...]

- Mami, stau flămânzi bunicii? Taie pentru noi cartofii?


[Uneori vorbim în engleză, dacă vrem să nu înțeleagă ceva. E miercuri seară și-mi dau seama că ni s-a terminat laptele...]

- Dar, there's no milk left. It might be a problem tomorrow morning...

[George, în secunda următoare:]

- Mami, lapte??


luni, 19 octombrie 2020

Katie la galeria de artă - incursiune în tablouri celebre












 
...

            Dacă-mi amintesc bine, am descoperit seria de cărți cu Katie în luna mai a acestui an. Pentru că atunci nu găsisem încă site-ul cu cărți în engleză biabooks.ro, am comandat două volume [Van Gogh nu putea lipsi] de pe elefant. Unul dintre ele [Katie and the Starry Night] a ajuns după vreo 2-3 săptămâni, iar celălalt nu a mai ajuns deloc pentru că nu mai era în stoc. Apoi m-am bucurat tare mult când le-am luat și pe celelalte trei: Katie and the Waterlily PondKatie and the Impressionists și Katie's picture show [prima din serie]. 
           Spre surprinderea mea, George a îndrăgit, la rândul lui, tare mult aceste povești [au fost și primele cărți în engleză pe care am început să i le citesc], ascultându-le cu răbdare și interes și amuzându-se de multe ori de năzdrăvăniile fetiței care, sub diverse pretexte, intră în tablouri celebre pe care le găsește la galeria de artă unde merge cu bunica ei. Recent am constatat că a început să facă și unele analogii [spre exemplu, între detalii din Katie and the Waterlily Pond  și povestea lui Blanche din această carte], ceea ce nu poate decât să mă bucure. Tot după modelul lui Katie și-a improvizat și-un șevalet [e foarte inventiv] din scăunelul lui cu spătar și dintr-o ramă care a rămas [pardon, pe care a lăsat-o] fără sticlă. Așa se face că de astă vară încoace tot cere să picteze. La început, opera lui se mărginea la folosirea unei singure culori o dată; acum folosește două, trei, patru, iar dacă are și desen printat, se străduiește să urmeze [în linii foarte mari] conturul. O să am răbdare, știu că cea mai importantă e dorința lui de a picta. Restul o să vină de la sine, cu timpul.
         Personal, această serie imaginată de James Mayhew mi se pare minunată și recomand aceste povești părinților care vor să înceapă să le prezinte copiilor arta într-o manieră jucăușă. Cărțile sunt minunat ilustrate, iar ideea de a da viață tablourilor celor mai cunoscute și de a țese o poveste în jurul lor e, după părerea mea, cu totul inedită.





        Căutam de mult timp un suport unde să putem așeza cele câteva cărți pe care le citim într-o zi [sau de-a lungul câtorva zile, în funcție de tematica pe care o abordăm] și tare m-am bucurat astă vară când, căutând un suport de vase la ikea, am dat întâmplător peste suportul de bambus de mai sus. L-am luat fără ezitare și s-a dovedit a fi foarte practic [atât de practic, încât cu următoarea ocazie am mai luat și pentru noi, și pentru alți oameni dragi]. Prețul e, fără îndoială, cel al unui banal suport de vase, nu al unui suport de cărți pentru copii, căci [nu întâmplător] lucrurile destinate copiilor sunt întotdeauna mai scumpe. Îl găsiți aici.




duminică, 18 octombrie 2020

cea mai simplă prăjitură tomnatică

 


Rețeta originală: Valerie's Food

...


    Am încercat de multe ori rețetele Valeriei pentru că sunt simple, gustoase și rapid de pregătit. Ultimul aspect e cel mai important când ochii îți sunt în majoritatea timpului pe copii, nu pe aragaz/plită/cuptor. Ultima oară, având câteva piersici aromate primite de la bunici, am luat de la ea rețeta de cobbler. Am pregătit-o de atunci în fiecare weekend, de două ori doar cu piersici, dar apoi am variat și-am folosit și afine, mere și pere. E gata în maxim 10 minute și ne bucurăm cu toții de un dulce simplu, fără mult zahăr [o dată am folosit doar banane coapte, dar în celelalte dăți am pus 50 de grame de zahăr, nu 150 - câte recomanda ea în total] și fără bătăi de cap pentru mine...


vineri, 9 octombrie 2020

mă mulțumesc cu „atât de puțin”

 




...



„Mă bucur pentru tine”, îmi zice mama. „Dar te mulțumești cu atât de puțin?”

Îi răspund că mă mulțumesc cu atât de mult și că sunt recunoscătoare că pot, în primul rând, să am grijă de copii. Iar dacă din când în când o să fiu contactată pentru câte un proiect editorial pentru care voi primi ca răsplată și cărți, nici că se poate mai bine. Ieri am primit darul editurii Frontiera: trei cărți deosebite, despre care voi scrie în curând.




carte de bune maniere pentru copii

 







...

   

    Am primit „Cartea cu te rog și mulțumesc” astă vară și ne-a fost de mult folos cu George pentru că am putut să-i oferim exemple din povestioarele lui Richard Scarry, pentru ca astfel el să înțeleagă ce urmări au anumite comportamente și de ce trebuie evitate. De pildă, când ne-am confruntat cu refuzul lui de a merge la plimbare într-un moment care i se părea nepotrivit [fără motiv, desigur], i-am amintit ce pățește Purcelușul Nu-Vreau și cum învață acesta că e mult mai bine să fie ascultător [altminteri, pierde foarte multe lucruri interesante]. Apoi, cum mereu când ieșim își ia bicicleta de echilibru și e destul de zburdalnic cu ea, a fost nevoie să insistăm adesea să nu se apropie prea mult de partea carosabilă când ajunge la o trecere de pietoni. Acum ne așteaptă cuminte de fiecare dată, și-i mulțumim și polițistului Murphy pentru regulile lui de siguranță. Cele mai des folosite zilnic sunt cuvintele „te rog” și „mulțumesc”; în marea majoritate a cazurilor, George știe, deși mai sunt unele momente când îi reamintesc că le folosim și pentru cele mai mici gesturi [spre exemplu, când cere și primește un pahar cu apă]. Capitolul la care avem cel mai mult de lucru e importanța împărțirii lucrurilor cu ceilalți copii, și în special cu fratele lui mai mic. Pentru asta, o să mai reluăm ca pildă povestioarele din carte.

    O carte amuzantă și folositoare, pe care o recomand cu dragă inimă! Personajele sunt tare hazlii, iar copiii rezonează cu întâmplările descrise, învățând totodată bunele maniere.



joi, 8 octombrie 2020

două recomandări: Pitschi și Lizzi













 


...



Cine nu și-a dorit măcar o dată să fie altfel, să fie ca alții, ca... altcineva? Cred că în copilărie cu toții am tânjit la un moment dat după ceva ce ni se părea mai bun, ca mai apoi să descoperim că „e perfect să fim așa cum suntem noi înșine” [după cum mi-a spus un nepoțel împreună cu care am citit povestea lui Pitschi în weekend]. Ei bine, aceasta e una dintre temele prezente în minunata poveste scrisă și ilustrată de Hans Fischer, care îl are ca personaj principal pe năstrușnicul Pitschi, un pisoiaș negru, diferit de ceilalți patru frați ai săi. Pe micul visător nu-l atrag nici hârjonelile, nici ghemul de ață, nici mătura, așa că pleacă în căutare de aventură prin gospodăria bătrânei Lisette. Astfel, descoperă că nu i se potrivește să fie nici cocoș, nici capră, nici rață, nici iepure, cel mai bine fiindu-i, desigur, ca... pisoi. Peripețiile prin care trece îl călesc și-l ajută totodată să descopere importanța prieteniei. O poveste înduioșătoare [„tristă, dar cu final fericit”] despre căutarea sinelui, despre curaj și despre prietenie, cu ilustrații aparte și traducere foarte îngrijită, așa cum ne-a obișnuit editura Frontiera prin toate aparițiile ce ne prilejuiesc întâlniri neprețuite alături de copiii noștri. O recomand cu dragă inimă!


Lizzi, pisicuța din fotografii, a ajuns la noi tot cam pe când a venit și Pitschi, adică pe la începutul lui Gustar. Este o jucărie cusută cu mult drag de Linde, jucărie îndrăgită de George pentru că am folosit-o adesea drept suport de carte, dar și de Teo pentru că o poate roade în voie [iar eu stau liniștită pentru că nu are cum se lovi]. Linde, cumnata cumnatei mele, a creat mai multe astfel de jucărioare vesele, așa că, dacă dorești să o contactezi, îmi poți scrie un mesaj, iar eu te voi ajuta. Într-o lume în care atât de multe lucruri sunt create pe bandă, în serie, e important și merită să-i susținem pe cei care își folosesc talantul pentru a crea lucrușoare unicat. 



sâmbătă, 3 octombrie 2020

30 acum. mulți înainte!

 


...

[Suntem în mașină, spre bunici. Îl privesc în oglinda retrovizoare și-i spun a nu-știu-câta-oară în ultimele zile:] 
- Dragă Dar, să știi că eu chiar nu ți-am cumpărat nimic de ziua ta...
[Fără să caute un răspuns sofisticat, îmi răspunde senin:]
- Draga mea, tu mi te-ai dăruit pentru totdeauna. Ești Darul meu veșnic...


Așa te-am văzut de la bun început [chiar și atunci când nu știam aproape nimic despre tine]: ca un revărsător-de-lumină-și-blândețe. Așa ai fost pe parcursul acestor ani în care mi-ai întregit viața. Așa ești zi de zi pentru mine și copii. Ești mâna care ridică de pe foc apa ce dă-n clocot, ești curcubeul nelipsit al furtunilor care mă împresoară, ești matematicianul care mă învață răbdarea, ești esența din formele pe care reușesc eu să le observ, ești cel mai adesea cel care dă viață visurilor mele și umbrela care nu se lasă pleoștită de vijeliile ce bat dinspre frământările mele și ale altora. Ești soțul, tatăl celor doi copii ai mei, Darul meu veșnic...