Foaie de jurnal
Nu poți să fii tot un zâmbet-titirez tot timpul. Mai sunt și zile în care, pur și simplu, te-ai închide cu un ibric de ceai și-o carte bună într-o cameră luminoasă (neapărat cu multă lumină, de obicei ursuzismul vine când e vreme „grea” afară) și n-ai mai ieși de sub păturica moale. Fără telefon, fără internet și fără gânduri... Uneori nu sunt în stare de nimic. Trece timpul, trec zilele și, uitându-mă înapoi, îmi dau seama că m-am lăsat păcălită. Că a expirat termenul de împrumut al romanului și doar prefața am apucat s-o citesc. Că au trecut șapte săptămâni de școală, nu mai e mult până la examene și mie mi-e greu să mă adun. Și-mi vine să plâng de ciudă uneori, deși știu că nu rezolv nimic așa. Apoi se întâmplă să răsară un gând bun de la cineva drag, care risipește norii și readuce zâmbetul. Cine zice că trebuie să fii titirez tot timpul? Nu-i nevoie, trebuie doar să te bucuri de viață, care n-ar fi deloc frumoasă fără sarea din bucate.