buboiul

 

...

îmi descrețesc fruntea gândurilor

și-l scot pe puiul cel mic la plimbare...

pe strada Macilor e soare,

iar domnul Mircea e tot în fața măcelăriei sale.

corcodușul de la colț încă nu a înverzit,

dar stă să izbucnească, la fel ca bubele noastre,

ce lumea întreagă au împânzit...

ce tristeți? ce bucurii se citesc pe fața noastră,

atât de acoperită de mască?

ce înainte era nevăzut, acum e deslușit...

e aici, atât de aproape. a izbucnit.

scurtă lecție despre măr

 

...

De multe ori, mi-aș dori să fac mai multe pentru ei. Mai multe activități din care să învețe cât mai multe lucruri frumoase... Însă de și mai multe ori mă simt copleșită și ajung să-mi dau seama că nu-mi este de niciun folos să mă tot compar cu alte mame care pot mai mult. Important e că sunt acolo, lângă ei, și că învățăm împreună zi de zi din tot ceea ce ni se întâmplă. Desigur, sunt foarte îmbucurătoare momentele când reușesc să picur un strop din ploaia care-mi doresc să se reverse asupra lor și să-i crească minunat... Știu, răbdare... Știu, trebuie măsură în toate. Și fiecare are măsura lui. Stropitoarea lui. Și e bine așa. E câte un măr pentru fiecare dintre noi...

La mulți ani, „Tu domn”!

 ...

        Dragă Teo,

        Astăzi ai împlinit 2 ani! Atât de puțin, și totuși nespus de mult, căci parcă ai fost aici dintotdeauna. Privindu-te pe tine și pe fratele tău ne dăm seama că timpul nostru nu mai curge în afara voastră, timpul nostru sunteți voi... Creștem odată cu voi, ne bucurăm și ne e greu alături de voi.

    Teodorinule scump, ai adus muuultă dragoste în familia noastră cu drăgălășenia ta, pentru că, asemenea Tâlvanei [sau Sea, cum ai botezat-o] ai un stil aparte de a te lipi de oricine. Așa ai făcut din prima clipă în care te-am primit în brațe. Acum, că ai crescut, ești un veritabil ursuleț, iar costumele pe care le-ați primit cu ocazia aniversării, de la aceeași mătușă, îmbracă excelent mormăitul și cățăratul vostru oriunde se poate [și nu se prea poate].

        Avându-l pe George ca exemplu, înveți o grămadă de lucruri de la el, și trebuie să recunoaștem că sunt momente în care ne uimești cu năstrușnicii de care n-am avut parte pe când el era ca tine. 

        Care sunt replicile tale care ne plac acum cel mai mult? Eu una râd din toată inima când te grăbești să-mi deschizi poarta când ieșim cu căruciorul sau cu tricicleta și-mi spui bucuros că ești „Tu domn”. Tu pentru că cel mai adesea acum așa răspunzi la întrebarea „Cum te cheamă?”. Mai zici și Dodo, dar mai rar. Ești un veritabil domn, într-adevăr! Și dintre noi patru poate cel mai prompt când e vorba de făcut ceva, imediat gata, pregătit la ușă când e vorba de plecare. Dacă e după mine însă, ghidușia momentului e fraza „Mami jiji Tu nu” sau „Tu jiji mami nu”, pe care le-o spui mândru bunicilor la telefon oricând poți. Adică mami nu are grijă de Teo. Apoi adaugi zâmbind că „Tu jiji mami da”, adică Teo ai grijă de mine. 

        De câteva săptămâni bune ai început să stai foarte atent la povești, la Buuu a constatat uimit că știi o sumedenie de detalii din nenumărate cărți. [Daaa, eu știu că e așa!] Te servești singur din bibliotecă și vii să mă rogi să ți le citesc [acum ai o preferință pentru Zorzi și Nem - de fapt, Ned]. Mă bucur că ai depășit lunga perioadă de zile-fără-niciun-strop-de-somn și acum dormi lângă George de prânz. E o ușurare pentru mine să am un mic răgaz-de-pus-lucrurile-la-locul-lor...

        Nu avem fotografie cu tort de astăzi pentru că, după ce ne-am întors din parc, ai adormit și, când te-am trezit [George nu mai avea răbdare] să-ți cântăm la mulți ani și să sufli-n lumânare, ai fost tare necăjit și ai plâns strașnic... Asta ca să nu mai am eu cine știe ce așteptări nerealiste altă dată.

        

        Dragă „Tu domn”, te iubim și-I suntem recunoscători lui Doamne-Doamne că ni te-a dăruit...

cu prețuire, mami

dialoguri cu George [VII]

 ...

[E târziu, iar eu am avut o zi încărunțitoare. Într-un final, Teo adoarme și, la cerere expresă, merg cu George în camera lui. Îl culcușesc în așternut și-i amintesc încă o dată că e timpul de somn.]

G.[el]: - Mami, în ce lună m-am născut eu?

G.[eu]: - Păi știi, mami, că doar azi sau ieri ți-am reamintit...

G.[el]: - Și cum era cerul când m-am născut? Era așa frumos, albastru, cum îmi place mie?

G.[eu]: - Era noapte când te-ai născut. De fapt, era dimineață. Și nu știu cum era, eu nu am văzut cerul la maternitate...

G.[el]: - Păi de ce? Nu aveau geamuri la maternitate?

G.[eu]: - Ba da, aveau... Dar eu aveam dureri atunci și nu știu cum era cerul...

G.[el]: - Păi de ce aveai dureri?

G.[eu]: - Pentru că așa a rânduit Doamne-Doamne, ca mamele să nască în dureri...

G.[el]: - ... [Face o mică pauză.] Mami, de ce a fost împărțită America în două?

G.[eu]: - Cum adică? La ce te referi?

G.[el]: - Ca în cartea „Zbor către libertate”...

G.[eu]: - A, era vorba despre Germania acolo, nu despre America.

G.[el]: - Și de ce au împărțit-o?

G.[eu]: - Așa s-a hotărât după război...

G.[el]: - Și ei erau în partea greșită? Ei erau unde copiii aveau desene?

G.[eu]: - Ei nu aveau desene. Cum era și la noi în țară. Dar îți povestesc mai multe mâine...

G.[el]: - Deci tu știi mai multe... [Face o mică pauză.] Magii au călătorit spre Stea?

G.[eu]: - Pufnesc. [Îmi spun în gând că e fenomenal.] E târziu, George... Povestim mâine.

G.[el]: - Mami, Magii știau să se orienteze după stele?

G.[eu]: - ... [Îl sărut pe frunte și tac... M-a lăsat fără cuvinte. E un mic laborator de idei și o enciclopedie de replici adunate din cărțile pe care i le citim...]

încă un strop de răbdare

...

Încă nu 

au explodat câmpurile de verde,

încă nu 

s-au umplut de culoare.

 Ni se mai cere

doar

 un strop de răbdare.

Eu însă nu mai pot de dorul lor, 

de dorul florilor...

 

puful păpădiei mele

Ilustrație din Cartea meseriilor dispărute, despre care am mai scris și pe care o recomand din nou cu dragă inimă

 ...

De câte ori? De nenumărate ori. De câte ori simți că ajungi la capătul puterilor, la capătul răbdării, la capătul sensului? De nenumărate ori, și totuși nicicând nu e așa. Atâta vreme cât firul vieții se deapănă, înseamnă că mai poți. Că trebuie să te ridici, să te scuturi de praf, să-ți oblojești rănile și să mergi mai departe. Nu, nu de unul singur; îl ai pe Marele Ceasornicar, care îți dă putere să-ți regăsești sensul. Să-ți reiei calea. Să zâmbești și să-ți continui lupta. Să dăruiești. Să te dăruiești, să-ți irosești viața „dar nu pentru sine - ci, boierește, pentru ceilalți”, cum a scris atât de frumos domnul Mircea Stanciu în povestea despre învățător.

Ieri am primit un bobârnac de încurajare și-o mulțumire care mi-a umplut inima cum nu mi s-a mai întâmplat de mult timp. Am înțeles că a venit vremea să nu mă mai ascund și să mă eschivez atât în spatele propriilor frici, nemulțumiri și iluzii și să încep să le dăruiesc copiilor din frumusețea pe care am cules-o ani și ani... De câte o să mai simt că sunt la capătul puterilor, la capătul răbdării, la capătul sensului? De nenumărate ori... Dar mereu o să primesc puterea de a mă ridica și a continua...

câte ceva despre fiecare dintre noi

 ...

Lebedele suntem noi. Viața nu-i nicicând o apă lină, dar împreună e mereu mai ușor. Tu ești pașnic, sigur pe tine, demn. Eu mă agit în urmă, frenetic, încercând să țin pasul... Dacă n-ai fi acolo, aș uita complet că știu să înot și m-aș duce la fund...

you are brave

 

Marta-dirijor