Fata pe care o știe tot Dijonul
Unii au, pur și simplu, „lipici” la oameni. Nu o să mă străduiesc prea mult în explicații, sunt sigură că ai și tu astfel de exemple în viața ta! Cum-necum, întâlnesc câteodată oameni cărora le simt izvorând un soi de inexplicabilă sclipire dinăuntrul inimii... Și de foarte multe ori ajung să constat că aparenții dinozauri ascund în spatele armurii scorțoase suflete minunate.
Așa mi s-a întâmplat și azi, adineauri. „ E goală viața fără Dumnezeu! ”, mi-a spus puiul de român pe care-l cunoaște tot Dijonul. Să fi rămas eu cu părerea de suprafață, n-aș fi reușit să cred asta în ruptul capului. Dar minunea vieții e că, atunci când te aștepți mai puțin, Cineva de acolo de Sus îți mai trimite un semn prin cuvintele cuiva, sau printr-o simplă privire, printr-un sfat, printr-o îmbrățișare...
E incredibil ce poate aduna un om înlăuntrul lui. E incredibil când îți împărtășește fărâme din viața lui, iar tu începi încet-încet să vezi dincolo, să te hrănești cu lumină...Abia când piesele prind să se lege, abia atunci ajungi să înțelegi ce era cu sclipirea...
Ea e un pui de român care își caută locul și-a găsit rostul. Va mai rămâne câțiva ani aici, dar apoi se întoarce în România. Zice că abia adunând experiența studiului de Străinezia va putea dărui ceva mare înapoi celor de acasă...Am ezitat și i-am spus că sper să continue să gândească așa, apoi răspunsul pe care l-am primit mi-a dat de înțeles că se va ține de cuvânt.
Mă bucur că, spre deosebire de anul trecut, acum are cărarea luminată și nădejde la Doamne Doamne. De reușit, știu că va reuși!