sâmbătă, 30 iunie 2012

ce simt în fiecare zi

 Dragă cititorule,

Dacă ai primit vreodată vreun gând/ plic/mesaj sau o îmbrățișare de la mine, atunci scrisoarea asta e pentru tine. E printre cele mai scurte pe care le-am scrijestat (scrijelit + tastat) până acum. Singurul lucru pe care vreau să-l știi e că sunt fericită că te cunosc.
                                                                                                                   
                                                                                                                      gânduri bune de la Georgi


P.S. pentru că nu pot trăi fără culori:




                     

miercuri, 27 iunie 2012

apus și hoțul de papuci


  dacă te uiți atent la poza de mai sus, o să observi pseudo-umbra unui  biciclist:)


rețeta dimineții



 ”Fericirea se muncește, se câștigă în fiecare zi. E un urcuș continuu, o dinamică ce se adaptează permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.”  (din articolul pe care tocmai l-am citit.)


luni, 25 iunie 2012

credeam că azi e vineri


tăvălug de.. zi-mi să-i zic! vălmășag de oboseală, fugi acasă și retur, noțiuni pe care să le digeri repede și foi pe care să le umpli ca să-ți demonstrezi calitatea de locuitor al casei de litere. ce fac puii de urs? se cațără în copaci, scrijelesc hieroglife pentru plicuri și pe urmă se întorc în orașul unde duminica nu găsești nimic deschis. se păcălesc și răstălmăcesc gânduri ”aiurite”... apoi vor să fie îmbrățișați, că de! când se întâmplă să li se năzară că le trebuie palme să-și revină, li se răspunde că n-au dreptul.

și așa-i!! n-aș putea să găsesc cuvintele potrivite pentru a explica de ce. de altfel, nici nu e nevoie. azi mă așteptau într-un mail de la un Anonim drag. când l-am cunoscut era târziu de devreme și i-am zis: ”Nu știu ce o crezi despre mine, dar vreau să vorbesc cu tine!”. mi-a zâmbit cald, s-a conformat și eu m-am hrănit cu motivație timp de câteva ore. celuloză nu vrea să primească, așa că accept și poșta artificială...

”Există o barieră până la care îți pare că nu ai mai putea face nimic. Dar e de ajuns să te forțezi un  pic mai mult decât credeai că ești în stare și imediat bariera e depășită, lenea dispare, curajul și entuziasmul apar.”

”Mesajul meu pentru tine este următorul: "Mereu forțează-te un pic mai mult decât poți"... doar un pic și e mai mult decât de ajuns să capeți forțe de care nu ai bănuit.”

P.S. mulțumesc, D.A.!

joi, 21 iunie 2012

solstițiu fără Mary Poppins




Știi, m-aș muta pe planeta aia mov inventată de elefantul clujean, că tare bine trebuie să fie acolo. Nu cred că se găsește nimeni care să-ți spună că mai ai un pic și ajungi la ospiciu (că de, cică umbli ”în pijamale” prin grădină), când tot ce faci e să te bucuri de cea mai lungă zi a  lui Cireșar...Frecvența care vara asta nu mai pomenește nimic de țânțari e de vină că a început să mă urmărească gândul lui cât de departe. ”Cât de adânc să-mi îngrop inima ca să nu se mai zbată în mine?” 







cea mai lungă zi din an



abracadabrante sunt clipele atunci când știi să te bucuri de ele....

miercuri, 20 iunie 2012

înainte de a umple alte plicuri



când mai scapă de câte un examen ce le apasă fruntea, mintea și inima, elefanții literiști își permit să agațe scrisori pe sârmă..

marți, 12 iunie 2012

cusut pe dos



Scrisoarea pe care mi-ai dat-o ieri a fost ciudată, nu cred că am reușit s-o înțeleg. Mi-ai înmânat-o la lumina lampadarelor și ai zis că ți-e indiferent dacă o citesc acolo sau  acasă. ”Bine, atunci o să desfac plicul acum”, ți-am răspuns. Trebuia să încerc să-mi dau seama ce simți, nu știai să-mi spui în cuvinte ce se ascundea în inima ta, deși te-am oprit și am zis că te ascult. Te priveam cu toată liniștea pe care mi-o puteam aduna din toate mădularele și colțișoarele firii mele, degetele suportau strânsoarea care ar fi vrut să le transforme într-ale unui pianist fără să schițeze vreun semn de durere, dar tu tăceai. Și acum o lună erai la fel. Da, chiar atât a trecut, chiar dacă ție ți se pare că ar fi fost ieri. Mi-ai cerut timp și ți l-am dat. Ți-am fost alături așa cum am putut, atât cât m-ai lăsat. Știi, nu ți-am spus, dar am simțit că uneori ai croit între noi pereți invizibili din încăpățânarea ta copilăroasă. Am tăcut, nu ar fi trebuit să mă lași să citesc atunci. Te-am privit limpede timp de trei secunde și ai știut totul. Ai înțeles totul. Ți-a fost teamă să închei, ai pus o literă fugară în colțul paginii și ai împăturit repede totul, ca un hoț neexperimentat și înfricoșat de ideea că o să fie prins. Ce simți, e chiar atât de complicat să-mi spui?

Mai ții minte când ți-am trimis citatul?... Era aprilie. Nu știu de ce, dar am siguranța că ai zâmbit, că l-ai citit și răscitit..și că încă îți mai place.
„Între ei era acea trainică afecțiune care apare (dacă apare vreodată) când doi oameni care sunt puși laolaltă încep prin a-și cunoaște părțile mai aspre ale firii, iar pe cele bune și le cunosc abia mult mai târziu, dragostea crescând în spațiile goale din grămada de fapte ale realității prozaice dure. Această bună tovărășie, această camaraderie, care de obicei apare între cei care urmăresc același țel, este, din nefericire, rareori adăugată dragostei dintre sexe, din pricină că bărbații și femeile se asociază nu în strădaniile lor, ci în plăcerile lor. Acolo unde niște fericite circumstanțe îi îngăduie dezvoltarea, sentimente îngemănate înfloresc în singura dragoste care este tare ca moartea, acea dragoste pe care nici apele cele mari n-ar putea s-o stingă, nici râurile n-ar putea s-o înece, și pe lângă care ceea ce se desemnează îndeobște drept pasiune piere la fel de repede ca aburul.” (Thomas Hardy –Departe de lumea dezlănțuită)

Ți-am zis că o să fie bine.        

sâmbătă, 2 iunie 2012

și crezi, puiule de urs?



și crezi, puiule de urs, că mierea o să te ajute să-ți uiți nătângiile? crezi că într-o ceașcă de cafea dulce-amară îți poți îneca dezamăgirile și apoi n-o să te mai doară ochelarii fără rame? până când crezi că oamenii la care zici mereu că ții o să mai poată duce sacii de nerozii la mori de fabricat iertare? Gânduri- Greoaie, ieri a venit vara; acum de cât timp mai ai nevoie să hibernezi?

să-ți spun ceva: urșii nu plâng și nu tremură la orice adiere de vânt ori strop de ploaie, că doar de aia au o blană așa de groasă. credeam că de atâția ani de îmbrățișat bufi  în tărâmul lui Ene ai învățat acest lucru; altfel, cu părere de rău, vei fi nevoit să-ți cauți altă meserie...ori, știi prea bine că nu ți-e ușor să găsești colțuri de liniște.


P.S.: