Ajun fără Tâlvana
Anul trecut pe vremea asta nu-mi aduc aminte să fi avut mâinile atât de
crăpate. Nici un car de teme nefăcute. Eram la Sibiu și mă pregăteam să iau
trenul spre casă, să mergem la Dideplu, să lipim fotografiile aduse de fata cu
părul de aur și apoi să o surprindem pe Tâlvana uitându-se a țâșpea
oară la „Sweet November” (sau poate era „One day”, nu mai știu exact). N-am
fost niciodată plecată de acasă de ziua ei, abia alaltăieri mi-am dat seama. Și
nu-i un sentiment prea plăcut să fii departe în asemenea momente, dar nu le
putem avea pe toate...Îmi stă un nod în gât și nu trece. Asta ca răsplată
pentru toate dățile în care îi scoteam ochii că mă înnebunește cu ziua ei, ziua
ei...Îmi stă un nod în gât și chiar nu trece.