Că o fi bătrânețea de vină, posibil. Cert e că Moș Ene nu vine pe la gene când ar trebui. Câteodată chiar mi-aș dori să aibă un burete și o baghetă magică, să aducă vise instantanee, dar nu prea are el asemenea unelte... Așa că acum am început să scriu ceva frumos pentru tine, om bun. Sigur ai nevoie de un bobârnac, un impuls, o vorbă, un gând, un sfat sau cum vrei să-i zici din partea cuiva, chiar de azi ai fost cel mai fericit om din lume. Ție, celei sau celui, care ai intrat aici din greșeală, curiozitate, lipsă de ocupație, plictiseală sau orice alt motiv mai mult sau mai puțin justificabil. Ție, de mă cunoști sau ești un simplu Anonim trecător. Ție, om drag. Ție, care nu ai cum să știi că acum, când degetele mele se plimbă pe tastatură, ceasul din colțul din dreapta arată 00:02 și că doar în urmă cu o jumătate de oră tare aș fi vrut să strâng pe cineva în brațe, sau măcar să-mi dea un semn, un foșnet cât o adiere, atât ar fi fost de ajuns. Ție, ai cărui ochi nu știu ce culoare au. Ție, care poate ți-ai dat seama că m-am vindecat singură în minutele ce-au trecut, dar că oglinda a strâmbat din nas când m-a văzut. Ție, care poate ții la siluetă, îți spun să nu te îngrijorezi, nu ai reușit nici să te îngrași cu optimism, nici n-ai devenit alt om în secundele irosite/câștigate (depinde din ce unghi vrei să vezi lucrurile) aici. Dar poate ai devenit cu un grad mai bun, sau măcar ai surâs la gândul acestei posibilități. Ție vreau să-ți dau un bobârnac, dar stai liniștit(ă), n-o să doară...deși bine-ar fi fost să-l și simți. Uite ce vroiam să-ți spun: bucură-te de viață, de fiecare zi și spune-le oamenilor dragi că îi iubești, de fiecare dată când simți asta. Poate nu-ți dai seama cât de mult contează să știi și să poți să-ți împarți gândurile la momentul potrivit. Atunci, nu peste o oră, ora aia s-ar putea să nu mai vină. Nu te simți ridicol, așa cum nici pe mine n-o să mă apuce vreo durere de cap dacă m-ai disprețuit pentru ce am scris. A fost doar răspunsul meu la rânjetul răutăcios al tăcerii nopții.
Ție: