de unde până unde?

   Dragă cititorule,

  Azi e ziua mea. Împlinesc doi ani. Da, de atunci mi-am luat inima-n dinți, am agitat-o bine și i-am zis că o s-o depăn în cuvinte, indiferent dacă îi convine sau nu. Așa se face că, treptat și cu pași mici, s-a născut povestea lui Nunuc, copil nătâng cu stări parabolice și uneori greu de înțeles. Purtam înainte o pelerină care trebuia să mă ascundă într-o caparace protectoare și mergeam legată la ochi cu un fular, ca în jocul de-a baba-oarba. De cele mai multe ori evitam să-mi dau jos masca și să vorbesc clar despre ceea ce simțeam, iar totul se transforma într-o otravă autoindusă. Eram conștientă totuși că veninul trebuia înlocuit cu apă proaspătă. Omul care m-a convins să nu-mi mai arunc gândurile la gunoi nici măcar nu știe că exist, dar acest lucru nu  mai contează. Aș vrea totuși să-i mulțumesc, în tot acest timp am învățat să mă opresc și să le acord timp gândurilor, să le dau răgaz să se așeze sau să ne ciondănim amarnic. M-am schimbat mult în tot acest timp.

We are blind, whether we admit it or not! Blind because our eyes can't see behind the appearances and we tend to get influenced by the others. I've sometimes wondered what makes me happy, enough happy to say "Here is exactly where I want to be now and this is exactly the thing I want to be doing"..and I've discovered that simple things are the ones that matter most.

Vezi tu, așa a început totul. Privind înapoi, zâmbesc gândindu-mă la toate dățile în care lăsam orice altceva deoparte, și-mi puneam degetele să danseze pe tastatură. Am renunțat la ciorne (și aici și în scrisori) și am valorificat cât am putut de mult ”lucrurile mici și simple”, cu care i-am zăpăcit de cap pe cei dragi. Am deschis ochii, am respirat adânc și am zis că nu vreau să devin un om care o să regrete toată viața că nu s-a agățat de oportunitățile care i s-au ivit în cale. Am fost uneori atât de fericită, încât nu mi-am putut aduna cuvintele. Am primit mult mai mult decât m-aș fi așteptat.

  O să dăruiesc în continuare firimituri de bine, dacă nu ajută prea mult, măcar voi fi făcut ce am simțit.

                                                                                                         

                                                                                                     
                                                                                                                   Cu drag,

                                                                                                                           Nunuc

m-am îndrăgostit de..

un nebun.

nu mă crede pe cuvânt. nu am  așa o poveste interesantă. a fost doar o tentativă nereușită de titlu.

nu pot să-mi plimb degetele într-o singură fereastră, oricât de mult aș încerca, oricât de devreme va fi. Nunuc își vrea ghemul și pace. nu pot să accept frenetismul și ticăloșia timpului, mă lupt cu el și-i spun că poate să ticăie cât vrea, am căștile-n urechi și nu-l aud. ieri dimineață când am deschis fereastra au apărut vreo doi-trei porumbei pe bucata de tablă, probabil atrași de vocea lui Cat Stevens. abia acum mi-am reamintit de inelușele cu miere pe care li le-am lăsat și pe care se pare că le-au mâncat. de mai vin, mâine îi servesc cu firimituri de scorțișoară. oi fi nătângă, dar dacă nu m-aș gândi la lucruri frumoase aș lua câmpii de-a stângu, ceea ce nu-i prea de dorit având în vedere că mama îmi zice că acasă ninge, ninge, ninge...

o să fie bine, știu. pentru toți.

zecemiideminuni

Știi,

aș vrea să pot ține un jurnal, prea abracadabrante au devenit aceste zile. poate, la fel ca în zilele lui Cireșar, când nu-mi puteam stăpâni fluturii pre-bac, o să-mi prindă bine. povestea mea de sesiune ar fi va fi una despre multe oale (cu ghilimelele de rigoare), despre mulți oameni și despre lucruri pe care înainte nu credeam că le pot face. 

...dacă ai citi-o, ar fi  pe fundal de  you can be your own spotlight



omul invizibil

mâinile mi s-au topit și picioarele mi-au amorțit pe o scară spre cer.

acasă, tărâmul zăpezii

 P.S. și o melodie furată :)

ochi.ochiuri.

”Vrei să facem schimb de ochi?”

parcă am uitat tot ce am știut odată. restul e în mine.

..și reveniri

Dragi anonimi,

Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi, zău așa. Habar-n-aveți cât de mult vă iubesc. O scară până la cer nu mi-ar  fi de ajuns... Mănânc fericire și-abia aștept să-mi prind urechile, că-n prea multe oale mi-am băgat nasul.

Închei aici, timpul roade din mine.

cu drag, Georgi

P.S. mulțumesc, oameni dragi!

răsturnări, răzgândiri și altele

de acasă, n-aș fi plecat, chit că locul pare uneori situat la capătul izolat al pământului. sau când aș fi plecat aș fi luat o cameră cu totul cu mine, cu toată liniștea de acolo.gata cu melancolia.

am primit o spălăceală, una bine bine meritată. nu am argumente, îi dau dreptate dăruitorului de ceai. trebuie să mă trezesc și să-mi găsesc locul. să renunț la pretexte. să am și planuri B. să nu mă mai complac, plafonez și eschivez atâta. să învăț să prioritez. să pun mâna calumea pe carte. să nu mai am armate de furnicături în fiecare săptămână și să nu mă mai gândesc la ce aș fi putut face. să fac! să greșesc. da, și pe urmă să merg înainte!

what says Neil Gaiman about mistakes

 

”I hope that in this year to come, you make mistakes.

Because if you are making mistakes, then you are making new things, trying new things, learning, living, pushing yourself, changing yourself, changing your world. You're doing things you've never done before, and more importantly, you're Doing Something.

So that's my wish for you, and all of us, and my wish for myself. Make New Mistakes. Make glorious, amazing mistakes. Make mistakes nobody's ever made before. Don't freeze, don't stop, don't worry that it isn't good enough, or it isn't perfect, whatever it is: art, or love, or work or family or life.

Whatever it is you're scared of doing, Do it.

Make your mistakes, next year and forever.” (Neil Gaiman)

 

 

P.S. thank you, pikchiu!

cioburi cioburi...

mic. insignifiant, invizibil de mic...

”Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...” (Ana Blandiana)

ești un puzzle nelipit de cioburi, o oglindă mincinoasă. cioburi cioburi adunate...

plângi și uită. uită până plângi. acoperă-te bine de ți-e frig, va fi o iarnă lungă. amăgește-te că tot ce-i greu o să treacă repede. spune-ți, ca întotdeauna, că orice ar fi, va fi bine. nu lăsa lucrurile bune să-ți scape printre degete și lasă-le melcilor cochiliile, ție n-au la ce-ți folosi. de lupi singuratici nu-i nevoie, adu-le mereu aminte celor care-ți sunt dragi că îți pasă de ei. și nu uita să te rogi, de undeva de sus, cineva sigur te aude.

nu ești singur, Nunucule!

frig ori foame de povești?

azi la amiază s-a întors. sărea de colo-colo, năzdrăvanu! pe unde-o fi umblat timp de trei zile, numa el știe. poate e plauzibilă varianta mea: s-a înțeles cu alți canini, au furat o sticlă de șampanie și pe urmă s-au ascuns s-o bea. le-a trebuit apoi ceva vreme să se dezmeticească și să găsească drumul înapoi,spre casă. nu mai contează, cert e că piciul e tare fericit că ”steluța” (care apare pe cer doar  în perioada Crăciunului) i-a împlinit dorința. îmi place să văd că mama și tata îi alimentează visurile și dorințele, cam așa făceau și cu noi.

pe Nunuc l-aș bate de nu mi-ar fi atât de frig. de n-aș avea picioarele reci și mâinile crăpate, l-aș bate până i s-ar zdrobi gândurile de cochilie și s-ar trezi la realitate.

”hai aicea, hoțomane!”

hai aicea acasă, hoțomane!

 unde te-ai ascuns? de cine ți-a fost frică, tiranozaurule? uite recunosc, vreau să te întorci, să te guduri pe lângă mine când mă întorc acasă, să-mi ții de urât când merg să adun flori și să te așezi pe pătura mea când citesc în grădină. unde ai dispărut? întoarce-te...

...

fata cu părul de foc și șoșoni căței-sconcși

”Sharing is caring”, după cum bine îi place ei să spună, așa că o să fie prima anonimă a cărei minipoveste o voi scrie anul acesta.

”A fost odată...”, așa încep basmele, dar cum Anonimii sunt oameni adevărați, în carne și oase, poveștile lor au o introducere un pic mai altfel.

Protagonista de azi e un om plin de viață și sufletist, care emană multă veselie acolo unde se află. Dacă orașul din care vine e faimos pentru ”minuni”, ea e una dintre cele fără ghilimele. Îmi place că se îmbracă colorat și că are un stil nonconformist (ai recunoaște-o dintr-o mie). Iubește pisicile, îmi aduc aminte că mai la început, când am cunoscut-o, adunase o mâță dintr-un copac (sau de undeva de pe stradă, nu-mi amintesc exact) și-i întreba pe ăi care-or dat drumul la foc dacă nu vor s-o adopte (ar fi luat-o ea, de n-ar fi avut o așa  bunică acasă). Aseară, sau azi-dimineață mai bine zis, mi-a povestit despre visul ei, într-o manieră care m-a emoționat mult, chiar dacă la un moment dat încurca între ele cuvintele ori le semiangliciza (tare șoadă a fost până a reușit să pronunțe ”foarfecă”). A fost prima lecție primită anul acesta: să îndrăznesc să visez (cât mai mare, oricât de mare). ”Bunny” a fost plecată în America pe timpul verii, pe propriile-i puteri (și cu un curaj nebun- pentru că nu avea banii necesari și a fost nevoită să facă un compromis) și s-a plimbat prin Los Angeles, prin locurile pe care și unchiul ei le-a colindat altădată în speranța unui trai mai bun. ”Pentru mine, ăsta a fost cel mai mare vis pe care l-am avut și mi l-am îndeplinit; nu mi-a trebuit New York, să pășesc pe unde a mers și el a fost extraordinar..”.

 Pe urmă mi-a spus să nu-mi pară rău că am ales Literele, ele sunt ușa cea mai apropiată spre a deveni profă (lucru pe care momentan eu nu mi-l doresc deloc). A predat de trei ori engleză unor clase de pici și a rămas impresionată de impactul pe care l-a putut avea asupra lor, într-atât încât lacrimile-i șiroiau pe obraji când povestea. ”Nici nu-ți dai seama cât de mult poate conta pentru tine ca om să vezi că treizeci de perechi de ochișori îți dau atenție și te ascultă cu interes...nu-ți mai trebuie nimic când vine cineva la tine și-ți mulțumește pentru ceva ce a învățat/ înțeles datorită ție.”

O priveam și tăceam, aveam înaintea mea un pui de om călit, care știa ce vrea să devină.

Poate n-o să se supere că așa am vrut, la rândul meu, să-i mulțumesc.

lumini de an nou

La multi ani, 2012!

fără baterie la telefon, fără bani în buzunar, fără griji și cu un sac uriaș de sclipiri pentru următoarele 366 zile , așa a întâmpinat Nunuc noul an. la lumina focului, nu era în stare să-și aleagă o singură dorință, era bucuros doar la gândul atâtor  lucruri minunate ce i s-au întâmplat în 2011. au fost în număr înzecit, înmiit uneori, mult mai multe decât cele 31 dorite în întâiul gerar trecut.

...

s-a agățat sacul într-un cui și a căzut un petic frimiturică din el:  nu m-aș supăra deloc să fiu cât mai des cu ghiozdanul în spate și cu nikonuț în buzunar, în cât mai multe și mai îndepărtate locuri posibile.