vineri, 29 mai 2015

înainte vreme

...
azi
 noi nu mai putem simți
cum era viața
înainte vreme.
bătrânii ne spun însă
c-acum timpul nu se mai scurge
la fel de alene...

cum se iubea oare
înainte vreme?
cum se lucra?
cum se dorea?
cum omul inima
spre rugăciune-și zorea?

de multe ori tânjesc,
dar pe înainte vreme
în inimă să mi-l sădesc
în totalitate nu reușesc.
[ poate pentru că îndeajuns
 nu mă zoresc. ]
te am însă  pe tine
să mă urnești,
cum ne sfătuiește
bunicul-nostru-cu-privire-caldă
ca înainte vreme să mă iubești,..


joi, 28 mai 2015

„Autenticitatea cucerește!”

...

„Autenticitatea cucerește!” - Mi-am amintit azi că așa mi-ai spus într-o după-amiază când mă îndreptam spre chiubicăl. Nu ai uitat să precizezi nici de unde știai acest îndemn, ca să-mi fie și mai drag și să mi se întipărească în inimă... Autenticitatea cucerește! Autenticitatea cucerește! Autenticitatea... Până la urmă, ce e autenticitatea? Dacă tu m-ai cucerit, înseamnă că ești autentic, nu? [mai știi metoda lui dacă și numai dacă?] Am filtrat cuvântul prin astă prismă și mi l-am definit ca referindu-se la Viață, la acel ceva altfel care te face unic. La acel nu-știu-cum-să-i-zic  care te mi te arată având exact valorile de care am nevoie azi [azi e în fiecare zi]  pentru a crește. În seara asta, în drum spre căsuța portocalie de pe strada-al-cărui-nume-nu-l-știu-taximetriștii, m-am gândit la faptul că fiecare om e autentic, căci fiecare e diferit. Cum îl înțeleg pe „autentic” acum? Îl văd ca pe acceptarea a ceea ce sunt, a ceea ce aduc eu celor din jur și locului unde mă aflu... Dacă simt că ceea ce fac izvorăște dinlăuntru, atunci sunt fericită. Pe autentic îl înțeleg acum ca fiind vioiciune. Autentic, adică purtându-ți unicitatea și nerenunțând la ceea ce de atâtea ori îți poate aduce calificativul de nebun. Autenticitatea mea vreau să fie simplicitatea...

miercuri, 27 mai 2015

povceașcă de zorire



...

cămașa-i a lui Ștrămpănel [moștenire de la tata]. darul e al meu, de la fata-de-pe-strada-lalelor-care-are-căsuță-poștală-la-Cluj - „trebuia neapărat să-ți mai adaug o margaretă la colecția de ochiul-boului pe orice”. gata răgazul de o zi jumate acasă. cum s-au trezit [chiar mi s-au părut voioase și avântătoare ieri când le-am văzut!] florile de ochiul-boului plantate anul trecut de la aceeași expeditoare, așa și ursul nu mai vrea să hiberneze. [are voie să viseze, dar bine să lucreze!]



marți, 26 mai 2015

oare?

...
nu trebuie să mă ascund după un nor
 ca să-ți spun cât mi-e de dor.
chiar de-mi scald chipul în soare
astă depărtare doare...

duminică, 24 mai 2015

frânturi

...

Când m-a întrebat Tâlvana acum câteva zile de ce nu mai desenez, mi s-a părut natural să-i răspund că nu am timp. Acum mi-am dat seama că, deși nu m-am mai atins de creioane de ani buni, oarecum mi-e dor. Cred că a rămas în mine, într-un sertăraș al inimii. Altfel nu-mi explic foamea cu care tot caut pictori [ deocamdată nelipsitul Van Gogh, Degas, Magritte și Monet ] atunci când nu sună niciun francofon pe planeta F612. Aseară am primit un minunabil dar, cu ajutorul căruia voi învăța mai multe într-ale caligrafiei. Azi i-a venit rândul binemeritatei doze de admonestare de la locuitorul de pe Laudongasse. Am băut vreo trei ceaiuri „praf de stele” și-am mâncat dulce din iaurt, afine, cocos și miere, ca să uit cât e de trist să fii duminica singur... Am uitat să-ți povestesc că Bubu e din ce în ce mai bolnav și am fost nevoită să-i caut înlocuitor [ asta e prima scrijelitură a polarului ]. Mâine am de revăzut toate cele șapte-ori-infinit clipe, de deschis plicul roșu de la Andra* și pachetul de la castana, de îmbrățișat părinți și Ștrămpănel, de privit Cerul de sub bătrânul măr... Și-atât. Sunt destule. Unde să mai încapă și dorul?

proptire reciprocă

[ după treizeci, înainte de șapte ]


...
zise el:
 „dacă mi-e greu, voi scrie
căci de cronometrie
de nu voi ține cont,
nu aduc niciun afront.
căci nu pot munți muta din loc,
doar Duhul Sfânt de vine ad-hoc!
să cos ie brodată
nu pot dintr-odată...
d'aștept să fie bine
proptindu-mă în tine!”

apoi îi răspunse ea: 
„tu să fii proptul meu,
iar eu propta ta.
să ne unească
iubirea, credința, nădejdea...
cine o astfel de stâncă
va putea dărâma?”

vineri, 22 mai 2015

aici și acolo, acum și atunci

...

aici e-adverb
de suflet, 
nu de loc.

ești aici, 
și sunt acolo...

acum e-adverb
de stare,
nu de timp.

sunt atunci,
și ești acum...

[ aici-ul meu
e-acolo-al tău.
atunci-ul tău
e-acum-ul meu. ]


...
Chacun dʼentre nous a ses  rêves, sa propre raison de vivre, dʼêtre. Voilà donc la phrase qui suit chaque jour mes pensées : „ Il faut faire parler les mots ! ”

miercuri, 20 mai 2015

gând de adăpat schimbarea

...

  • „Cine este mai rău decât acela ce are apă dulce, şi nu adapă suflet însetat? Sau cine este mai pizmătăreţ decât cel ce are carte folositoare, şi nu o dă şi fratelui spre zidire? Cine este mai leneş decât cel ce este însetat şi, şezând aproape de izvor, nu-şi întinde mâinile ca să-şi apă şi să-şi astâmpere setea? Sau cine este mai leneş decât cel ce are sau ia carte, şi nu se îngrijeşte de citire?” 

povceașcă de Florar



...

mă trezesc din ce în ce mai des cu întrebarea: „și, Georgi, ce mai faci?” ca și cum lumea, acum că știe că mi-am înjumătățit doza de chiubicăl, se așteaptă de la mine să răstorn munți. de acum înainte aș vrea să-ți povestesc nu lucruri mărețe, ci măcar faptul că-mi duc la îndeplinire promisiunile făcute. că citesc din domenii cât mai variate, așa cum mi-am propus încă de la începutul lui Prier. că nu mai cumpăr cărți, ci descopăr cotoarele care așteaptă cuminți în raft. că lupt pentru vechiul-nou-același-altfel vis spre care doicaunul  împreună creștem. [restul nescrisului îl vei descoperi pe parcurs...]

cartea doamnei Liiceanu am primit-o de  ziua mea [ anticipat ], pentru a fi „cu capul în nori și picioarele pe pământ” [ interpretarea acestei expresii e suprarealistă în viziunea dăruitorului ] am găsit-o puțin șocantă pentru toate poveștile atipice din cuprinsul paginilor ei. mi-am dat seama că lumea de pe planeta Micului Prinț, universul meu de oameni-diamantini-și-iubire-curată e foarte diferit de ceea ce se întâmplă în realitate ... important e că m-am ales cu o mare lecție de viață: te voi prețui mai mult pentru ceea ce ești și cum ești!

sinelui

...
oare în ce zi
 mă voi schimba cu-adevărat?
nu doar așa, la suprafață,
ci în lăuntru-mi să simt
că ceva s-a mișcat,
că răul a plecat...

luni, 18 mai 2015

23

...


Când m-a sunat tata de dimineață, m-a întrebat cum e la 23. A râs grăind: „Te simți bătrână?”, apoi tot el a adăugat: „Nuuu, acum ești cea mai tânără! Ai aripi, zbori!” Apoi, cam peste vreo două-trei ore, în timp ce mă îndreptam spre casa cutiei roșii, o tanti de pe bicicletă [ pe care nu o cunoșteam, de altfel ] mi-a urat un trezvitor „Hristos a înviat!” [ m-am gândit că poate datorită săcăteului de pe umăr - avea și dumneaei unul - dar, până la urmă, cine știe? bucuria rămâne, ea contează! ]  Când am lăsat pachețelul, tanti cea drăguță de la ghișeu mi-a înseninat și ea ziua [ ca să nu mă mai plâng că toți angajații poștei sunt încruntați și lipsiți de entuziasm ] „Doi clienți din câți cunosc eu trimit colete ambalate impecabil. Și unul dintre ei sunteți dumneavoastră...” [asta pentru că era doar o carte; când forma e mai ghidușă, și împachetatul e un pic șifonat ] Am venit acasă la căsuța portocalie, mă aștepta cartea doamnei Liiceanu. Antrenament pentru Microsoft-ul după-amiazic, telefonul suna aproape ca la call-centre [cei care nu mă puteau îmbrățișa fizic, voiau să știu că îmi sunt aproape în gânduri ] La patru jumate am plecat supărată, după morala Tâlvanei că iar m-am îmbrăcat ca o babă, chiar și de ziua mea. După patru ore și zece minute cu căștile pe urechi, am terminat munca din chiubicăl și am ieșit fericită din spatele ușilor autoblocabile. Tocmai voiam să-l sun înapoi pe lupul-tânăr-care-mă-sună-o-dată-pe-an, când am văzut o față cunoscută salutându-mă. Am dat să-l rog să aștepte câteva secunde până răspund, când am văzut că, de fapt, era înconjurat de nenumărați diamantini care-au început să cânte. Erau cu toții acolo: otesiștii cei dragi și voioși, Tâlvana, Poezitoarea, Spiridușul-cel-culegător-de-ochiul-boului, copilul-cu-ochi-de-pian, fata-cu-părul-de-aur-și-rochie-albastră, până și băiatul-cu-bube-de-cacao... Am rămas mută. Stupefiată. Fără cuvinte. Veniseră acolo pentru mine. Își lăsaseră grijile examenelor și ale celorlalte lucruri de rezolvat acasă și veniseră să mă îmbrățișeze. Nu scriu asta doar așa, de flori-de-măr, ci pentru că simt într-adevăr: mă întrebam în acele clipe de ce, dat fiind că eu am făcut infim de insignifiant pentru ei în ultima vreme... Eram mută. Doar tu, de mi-a fi auscultat inima, ai fi înțeles... Am acum lângă mine o minunată cutie poștală, în care-am găsit petice cu gânduri sincere de la fiecare dintre ei [ plus de la cei care nu putuseră ajunge]. Dragii de ei! Numai Doamne Doamne știe cât m-am gândit săptămânile trecute la faptul că arta scrisoricească trebuie să prindă altfel viață și în interiorul OTS-ului și întrezăream cumva ideea unei cutii. Că am primit-o, vom trece și la împărtășit bucurii prin intermediul ei...

Culese din cele 27+1 plicuri/ felicitări/calde urări din cutia roșie:

„Azi e acea zi în dimineața căreia adun ochiul - boului și flori de câmp de pe unde apuc, ca să te bucuri și să nu uit de gingășia lui Doamne Doamne, să nu uit că din dragoste ne-a creat pe toți.”

„Frumusețea este întotdeauna în ochii celui care privește, pentru că oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei.”

„Oricare ar fi comoara ta, să o ții în palmă ca și cum ai ține apă, pentru că dacă o strângi, dispare. Dacă o însusești, o distrugi. Las-o liberă, și rămâne a ta pentru totdeauna.”

„Să ai un zâmbet și o privire caldă pentru fiecare și să nu uiți că nu e o întâmplare omul de lângă tine; Dumnezeu îl trimite spre zidirea ta.”

„Azi fiind ziua ta de naștere, e o zi sau un timp bun pentru a reflecta la timpul petrecut până acum și de a formula noi gânduri pentru viitor, fiindcă e mai importantă viața din anii tăi decât anii din viața ta. Umple-ți timpul cu Viață din seva veșnniciei!”

„Ai grijă de darul de la Dumnezeu pe care l-ai primit și să lucrați împreună pământul inimii, pentru a putea rodi faptele bune, ale căror semințe Dumnezeu le-a sădit în voi și din care să hrăniți mulțimea flămândă de bunătate și iubire.”

„Apropos, să știi că într-un final tot a avut tata dreptate când zicea: „-Tuuu, nu vă mai certați, tuuuuu, că ajungeți una într-un colț de lume și alta în altul, și vă plângeți dorul!!!” ”

„Și te mai rog să nu renunți niciodată la scrisorile tale. Niciodată! Să scrii, să verși suflețelul tău în călimara de cerneală și să dai și altora din el. Așa va crește și mai mare, și mai mare, până vei avea un suflet cât o sută sau o mie sau un infinit de suflete!”

„Și-am mai învățat ceva: Orice-ar fi, nu căuta! /Nu știi omul când rodește și rodul cui dăruiește! /Pentru toate îți mulțumesc și din suflet îți doresc:/ Rădăcinile să îți fie ancorate-n Apa Vie /Apa Vie e Hristos / Și adapă bucuros!”

 „La câtă bucurie am văzut în ochii voștri, nici nu știu ce să-ți mai urez acum, de ziua ta. Să vă țină Dumnezeu „năravul” și să vă așeze frumos!”


Oare am crescut azi? Oare? Mulțumesc pentru că sunteți...



© Maria - Spiriduș


duminică, 17 mai 2015

22 + 364


...

tu un scaiete,
eu un ciulin.
important e că-mpreună
creștem înspre ceea ce ne dorim...


Mi-am făcut un obicei din a scrie câteva rânduri aici în fiecare an în ziua dinaintea aniversării. Nu știu exact de ce, poate doar ca să țin mai bine minte și să văd cum mi se schimbă treptat viața... Weekendul ăsta a fost cu „La mulți ani!” și vineri și sâmbătă și duminică. [În toate cele trei zile anticipat, căci mâine mergem la lucru fiecare în colțișorul lui.]  Datorită ție și lor, dragii de ei care au încă atâta nemăsurată grijă să ne fie bine. Nu am mai copt singură tortul ca Florarul trecut, ba am fost chiar o mare privilegiată, căci a făcut mama două delicioase. Apoi, ai fost și tu aici, căpătând totul un alt sens. [ Căpătând cu adevărat sens, voiam să zic...] Clasa lui împreună a prins și ea aripi, acum creștem.  Înspre  maturizare, înspre acea schimbare care nu ne va lua bucuria copilăriei și a lucrurilor mici și simple... Oare știți cât vă iubesc?





joi, 14 mai 2015

grai fără de cuvinte

...

noi ne vorbim
fără cuvinte, 
iar când șoptim,
nu-i pentru că 
nu ne dorim să ne-auzim,
ci pentru-a lăsa tainei loc
de-a-mplini ale ei rosturi
sfinte.

marți, 12 mai 2015

mâinile tale

...
 mâinile tale
 poartă-n forma lor dealuri și văi,
veacuri străbătute păstrând dreapta cale
de-ai noștri bunici
țărani simpli, păstori.


mâinile tale
poartă-n lăuntrul lor cuibul 
în care răceala-mi se ascunde 
prin neștiute unghere,
și-ncet încet piere...

de rumegat

...

Am fost adineauri să-i încarc creditul mamei. Așteptându-mi rândul, nu am putut să nu rămân frapată de o scenă care m-a pus pe gânduri... O angajată în cămașă albă încerca să le convingă pe o tânără și bunica ei să cumpere un abonament de șaișunu de lei, prin care, chipurile!, ar fi avut nu doar cablu, ci și internet pe tableta ce se afla în fața lor. Tânăra, cu o expresie destul de naivă pe chip, asculta fascinată [gândindu-se probabil la perspectiva pe care avea să i-o dea o asemenea schimbare] cuvintele angajatei în cămașă albă și i le repeta bunicii, ca și cum aceasta nu le-ar fi auzit din prima. „Și avem și programele și internetul, tu bunică...” Bătrâna cu basma pe cap tăcea. Le asculta expunerea. Apoi a zis senină: „Eu nu vreau, doamnă, nimic. N-avem nevoie. E prea scump. De unde să plătim atâta în fiecare lună?” „Și eu ce fac, bunică? Ce fac?” Bătrâna dădea din cap că nu. Ea o știa pe-a ei: la ce-i trebuia un asemenea abonament? Concluziile n-o să le scriu eu, un agent comercial la rându-mi. Te las pe tine, dragă cititorule, să rumegi la toate acestea... 

luni, 11 mai 2015

ursu - ndrăgostit de vulpe

...
dragă vulpe de departe,
ursul îți trimite-o carte:

urechilor tale șoptitul meu
e-adesea greu de auzit.
ei bine,  de e-o vorbă oarecare,
nu-mi vine greu de glăsuit
 un pic mai tare.
în schimb,
 când cuvinte cu însemnătate
vreau să-ți spun,
tac, oprindu-le sunetul undeva-n drum.

de mă auzi, să știi că
mierea nu mi-e de ajuns 
și doru-mi cânt mereu,
dragă soră-a sufletului meu...

duminică, 10 mai 2015

oare cum de doar tu ai auzit replica bătrânei vânzătoare de nuci ?

...

Pe drum ne-am întâlnit cu bătrânica vânzătoare de nuci pe care nu o voi uita cât voi trăi. Privirea ei mi-a rămas întipărită în suflet. Chipul ei senin și blând atunci când ți-a spus „Vaaai, domnișorule...” și ți-a mulțumit pentru pumnul de nuci prin care i-ai plătit pâinea zilei... Oare cum de eu n-am auzit atunci continuarea ei, despre care mi-ai mărturisit abia la începutul acestui an, într-o seară ploioasă, lângă un colț de ceainărie timișoreană?

mereu același altfel peisaj




...
rochia am luat-o-n grabă și trenul l-am prins. datorită trezirii tardive, aproape tot pe fluier de plecare. pe Tiranozaur l-am găsit rebegit și pansat la un picior; ieri noapte l-a călcat iar o mașină. de cinci ani încoace, câinele ăsta a pătimit atât de multe, că nu știu cum de mai rezistă și cum învie de fiecare dată, chit că rănile-s cumplite. până și inima mea de gheață s-a înmuiat când l-am văzut așa... la amiază am vrut să intru la Cope să văd cum au reamenajat magazinul copilăriei mele, locul unde mă trimitea mama [cu bilet] când eram mică-mică să cumpăr de-ale casei. rafturile cele maroniu-închis și vechi, ca și antica tejghea ce mi-a rămas în minte, au dispărut acum; de asta sunt un pic confuză dacă aerul încăperii e același. aș fi vrut ciocolată de casă. dar când l-am zărit pe eti-puf m-am răzgândit subit. „mama, Cope nu mai e la fel... și înghețata. mai știi? mirosul de vafă de cacao...” după ce-am bătut ouăle pentru crema de zahăr ars și mi-am cetit peticul cu gânduri bune, m-am amuzat englezește alături de Ștrămpănel. până să se-nvolbure norii, am apucat și-o fugă în grădină, lângă măr. despre cum acceptă părinții faptul că la un moment dat și copiii lor mici cresc, cu altă ocazie...


sâmbătă, 9 mai 2015

necuvântul

...
aș plânge și aș râde,
dac-aș putea ți-aș și vorbi...
mă tem însă că de la doza de „stupefiat”
abia voi mai șopti.
de simt?
de te-nțeleg?
dar știi tu oare
că nu găsesc cuvânt
însămânțat cu astă stare?

chipurile! **

...

sunt înconjurată de nebuni
ce-mi umplu viața de minuni...



spre Oașa - Brumar 2014 [foto: Maria Spiriduș

28

...

dacă astă poveste
nemaiîntâlnită n-ar fi,
cum aș mai putea eu oare
atât de-adesea pseudoversui?
dacă inima constant n-ar tresări,
nimic n-aș mai împărtăși...
așa, îți las un ermetism copilăros
născut din gânduri de copil joios.

vineri, 8 mai 2015

o creangă de mălin

...

un parfumat miros liliachiu
îmbată străzile Sibiului
din zori de zi până târziu.
- tu, mov arbust înflorit,
pe-oriunde te-am zărit 
te-am tot pândit, 
dar să te rup n-am îndrăznit.
de zile-ntregi oftez întruna
dar de-o crenguță nu s-a îndurat vecina...
ce-aș fi furat o floare de mălin!
s-avem și noi în cămăruță
un strop dintr-al lui iz senin... 



joi, 7 mai 2015

mai


...

mai ține-mă de mână
chiar și când ești departe,
mai poartă-mă cu tine
ca pe un semn de carte.
mai scrie-mi o scrisoare
cum doar tu știi citi,
mai râzi senin cu raze
ce izvorăsc lumine din negrii tăi ochi vii.
mai rabdă-mă copilă
a căror uitări mereu te vor uimi,
mai arată-mi ce bine-i
a sta trează și zi de zi a mă zori.
mai strânge-mă în brațe
vorbind fără cuvinte,
mai caută-nțelesuri
pentru Taină veșminte.
mai spune-mi că-mpreună
nu doar aici vom fi,
mai că o veșnicie
 doicaunul ne vom dori.

mai, Dar.
mai dor, mai doare ...

„mai mă iubești tu oare?”



miercuri, 6 mai 2015

norișor

...
Dar,
oricât de mult
norișorul pe care plutim amândoi
zi după zi
s-ar transforma,
te rog să nu uiți nicio clipă
că nu același lucru 
se întâmplă în inima mea.

acolo e totul clar,
nimic în zadar...

marți, 5 mai 2015

nu te întreba niciodată cât îi poate lua unei fete să-și aleagă rochia


...

Azi dimineață a stat o jumătate de oră până și-a ales rochia. Altă jumătate până s-a hotărât care pantofi se asortează mai bine. Încă cinci minute până a căutat un ac de siguranță, plus alte câteva până și-a făcut spicul. Toate ca la amiază s-o găsesc, printre vrafu-i de hârtii, schimbată. „M-am schimbat, că ...” [am uitat continuarea; știu că ceea ce am înțeles eu în timp ce-mi pregăteam masa a fost: „m-am schimbat; eram nervoasă...” ]  O fustă de rezervă aștepta pe pat. Una pe care n-am mai văzut-o până acum [una în plus printre duzinele pe care le are]. Când s-a apucat să se îmbrace, a scos însă alta. Apoi s-a uitat în oglindă și i s-a părut că nu se potrivește ceva. A încercat-o și pe cealaltă [asta în condițiile în care trebuia să fi plecat deja]. Eu trebuia să-mi dau cu părerea. Uneori nici nu știu de ce mă mai întreabă; oricum nu prea ține cont de părerea mea... În cele din urmă, după schimbări care-au durat seculare minute, s-a văzut plecată la curs. Nici nu mai știu despre ce voiam să scriu înainte...  

4 ani de petice



foto: Ana Castana

„azi am cumpărat plicuri. mâine vine iepurașu'. cineva, culmea, din Cluj, mi-a scris că-i plac scrisorile de la necunoscuți și mi-a făcut ziua mai bună. mulțumesc.”

asta scriam în urmă cu patru ani și câteva zile, după ce primisem primul email al Anei. [ eram în clasa a doișpea. țin minte cum am țopăit de bucurie când am găsit mesajul și cum am lăsat toate temele deoparte pentru a-i scrie... ] în mare parte datorită ei a prins viață avalanșa de scrisori trimise în toate colțurile țării, și nu numai. dragă primă necunoscută, ce bine că ne-am scris! 

vineri, 1 mai 2015

zor de Florar

...

tu, creangă-nflorită de măr, 
ce te-ntinzi către Cer, 
să mă lași să-mi simt 
chipul scăldat în lumină
îți cer.

să mă bucur plenar
de ăst infinit hotar.
să mă-nvăluie 
gâze 
și raze 
și flori,
să devin o fărâmă 
de cântec vioi...

să mă legăn în dansul
senin al petalelor alb-rozalii.
mădularele mele
de prea multă iarn-amorțite
să fie iar vii.

tu, creangă de măr înflorită
ce tinzi către Cer,
de-a ta plenitudine
o veșnicie să mă lași să mă bucur.

doar atâta îți cer...