Regăsire
Erau negre, destul de vechi și scorojite, dar le iubeam. Cum-necum, ele m-au învățat să-mi țin echilibrul, deși multe trânte mai luam pe luciul oglinziu al uliței dragi. După ce-am crescut și mi-au rămas mici, câțiva ani n-am mai prea avut ocazia să mă avânt pe gheață; apoi am primit altă pereche, aproape nouță...doar că rar le-am încălțat la dăinuș. În anul I de facultate le-am luat veselă nevoie mare la Sibiu, sperând că poate-poate o să-mi fac drum cu ele în piață. Dar n-am găsit pe nimeni care să vrea să vină să cădem împreună, așa că au dormit luni de zile în dulap. Anul trecut, la fel: s-au pudrat cu praf până au făcut drum întors în sacoșa din podul de acasă...
Anul ăsta, din septembrie de când am ajuns la Dijon, am tot râvnit să mă duc la patinoar...Și abia după unșpe săptămâni am aflat că joia e intrare gratuită ( într-adevăr, e bine să fii student într-un asemenea oraș!). Toată ziua am așteptat. Și nu degeaba! Dor mi-a fost de gheață ca de copilărie...Ca o nesătulă am dat ture -ture două ore. Și nu-mi mai venea să plec, chiar dacă toți se retrăgeau pe rând. La un moment dat nu-mi mai simțeam piciorul drept, dar nu conta. De căzut, doar o dată am reușit. Dar m-am ales cu un nou tatuaj natural, „amintire” până...joia viitoare. E bine să te bucuri de ceea ce ai!