„Sharp stripes of shadow lay on the grass, and the dew dancing on the tips of the flowers and leaves made the garden like a mosaic of single sparkles not yet formed into one whole. The birds, whose breasts were specked canary and rose, now sang a strain or two together, wildly, like skaters rollicking, arm-in-arm, and were suddenly silent, breaking asunder.”
(Virginia Woolf)
...
m-am trezit azi-dimineață cu mesajul de „tu, Georgi, ce ticăloasă ești!” în cutia virtuală. am zâmbit fără să-i răspund, deși în sinea mea știam că are dreptate. uneori însă „întâi datoria, și pe urmă Bucuria.” ...apoi, după multele căni cu ceai și cafea, mi-am dat seama că nu-i chiar așa rău să te izolezi. nu atunci când vine cineva drag cu mere, maoam și pufuleți optimiști la tine. [cineva de două ori voiam să zic. nu știu care-i forma de plural. doi de cineva drag.] până să bea jumătate de ceai alb, am uitat să-i spun de ce avea dreptate. acum nu știu ce-i cu mine, că parcă sunt din altă lume. ori poate am aterizat din nou pe planeta Micului Prinț...și beau ceai de salvie, că mi-a făcut cu ochiul denumirea când am văzut cutia. [nu știu ce proprietăți are, dar gustu-i bun. ] în următoarele trei zile trebuie să termin. [cam patrușcinci deocamdată] am căutat motiv să ies și nu mi-a fost greu să găsesc. la fiecare jumătate de oră simt că amorțesc pe scaun și că după o zi înnebunesc între patru pereți. e bine în oraș acum. ploaia a adus liniște pe străzi... mâine seară mă mut acasă. [iar o să am două zile de lucru la aranjat cutii, cărți și fotografii] aproape am supraviețuit. aproape. deși știu că cel mai recomandat mi-e acum să rămân în priză, nu să tânjesc după o pauză. [peste o lună și un pic, nu înainte.] dacă fug două zile la oază poate că totuși n-o să se supere nimeni. de când cu boacăna cu ochiul, n-am mai ajuns deloc...