...
azi-dimineață m-am trezit la 5:05 am. nu pentru că s-ar fi deșteptat brusc în mine simțul pierdut al responsabilității, ci datorită cuiva drag care are totuși (deși n-ar recunoaște ioc!) mare grijă de mine zilele acestea. „neața...ciripesc păsărelele...răsare soarele în curând...ce frumoasă e viața dimineața!” ș-apoi, două ore mai târziu: „ce interesant e să vezi cum își începe lumea ziua...cum se trezesc toate...cip-ciripitorii, soarele, casele, oamenii care merg la autobuz, câte unul care fuge să ajungă, altul fuge de plăcere- face jogging pe aici cu căștile în urechi; și totuși, liniște și aer proaspăt. și un om ce scrie un eseu în spatele unui geam și nu știe dacă l-o termina la timp...”
mi-aș dori și eu un geam aici. unul cât un perete, să mă inunde ploaia când bate. în rest, după-amiaza asta am devenit atipică. și-o devoratoare de miresme. încă persistă mirosul ceaiului de lavandă în cameră, iar cearșaful portocaliu răspândește iz de săpun dijonez. plimbarea mi-a lăsat în nări dulceagă amintire de tei și lămâiță. în curând o să ajung să cred că până și sunetul de pian are gust...