19 Cireșar 2014
...
abia aseară după ce am
desfăcut „fragil”-ul mi-am dat seama cât de neatentă am fost. cum n-am știut
să-ți fiu alături în ultima vreme, căci n-ai avut nici tu ape prea limpezi… și
uite că iar mi-ai readus liniștea în ora aia târzie din noapte! poate că și curiozitatea lui Ștrămpănel a avut
rolul ei, altfel aș fi încărunțit din cauza dezordinii bagajelor înainte de a
descoperi Bucuria, scrisoarea scrijelită acum două săptămâni cu cerneală roșie,
fotografia cu obloane verzi de la pasajul scărilor și cea cu panorama clujeană,
semnul de carte magnetic [am
mai primit unul de la copilul-iubitor-de-stele, tot pretext de ziua
mea],
și minunata cană de lut cu ochiul-boului. [dacă aș mai fi avut mesaje, ți-aș
fi scris că azi am așteptat poștașul în zadar; am încercat să încropesc
introducerea și încheierea lucrării, am copt dolofane cu biscuiți, iar după ce
s-a oprit ploaia m-am încălțat cu cizmele de gumă și-am plecat în căutare de
ochi. ți-aș fi spun că deja îndrăgesc
bucata de lut de numa-numa: am băut din ea ceai de salvie, de mentă, negru, de
mușețel și vreo două-trei nesuri.] cred că ai ajuns pe acum.
în timp ce desena flori, i-am povestit lui Ștrămpănel despre călătoria celor 100 de
zile și m-a întrebat cât înseamnă asta. știu că tare ai fi
zâmbit să-i vezi mutrișoara nedumerită. nu-ți mai spun de câte ori i-am
ocolit întrebările referitoare la rețeta baloanelor de săpun… [uneori prea repede se
duc toate. prea amânăm, prea ne lăsăm amânați. abia când e târziu ne dăm seama că am
mai fi vrut o secundă, un zâmbet, o îmbrățișare…] ai nădejde, are
să fie bine! capul sus acolo unde ai ajuns, puiule de român!