Dragă Sherlock,
La tine m-am gândit azi mergând pe stradă cu noul vis mare (cu M) în inimă. La tine pentru toate reproșurile pe care mi le-ai făcut (uneori pe bună dreptate, alteori neînțelegând ce se zbătea cu adevărat în sufletul meu) de-a lungul anilor. Aș fi vrut să nu fi fost atât de departe, să pot veni să-ți bat la ușă și să-ți povestesc. Mi-aș fi descărcat toată bucuria copilăroasă și tu m-ai fi privit abia schițând un surâs. Probabil că, în dramul de realism cu care ataci mereu, mi-ai fi amintit că dacă nu îmi termin licența visul meu cel atât de Mare o să devină realitate pentru altcineva. Ori, am lăsat destule trenuri să treacă pe lângă mine; în ăsta chiar vreau să urc! Vorba domnului Steinhardt: astăzi sunt rezonabilă. Cer imposibilul!
Atât? Atât. Bine, mi-e un pic dor de tine..
cu drag, G.