...
oare ce-i greșit cu mine? am întors-o pe toate părțile, începe să nu mai îmi placă întrebarea asta! ... dar deloc! așadar, de acum înainte n-o să mi-o mai pun. tot ce am făcut în ultima vreme a fost să-mi „deplâng condiția umană”. m-am „mâțâit” întruna, vorba cuiva drag... acum două săptămâni când am plecat de acasă i-am spus tatei că dacă mă voi întoarce în viață după toate câte urmează, va fi mare minune! și uite că acum s-a evaporat toată mâna de examene care atunci păreau înfiorătoare. s-au dus zburând... minunea e că le-am și trecut cu bine! [nu pentru că m-aș fi spetit învățând, ci datorită lui Doamne Doamne care m-a luminat când am avut nevoie.] acum ar fi trebuit să scriu despre cum în acest moment mi se pare imposibil să termin de scris licența în timpul rămas. dar uite că m-am răzgândit! asta pentru că o să o termin! nu mai fac calcule de ore, împărțeli și alte cele. o să o termin...„La Lilieci” tot mă duc să văd; prea mult am așteptat spectacolul ca acum să renunț la bucurie...
pies: scriindu-ți, am găsit răspunsul singură: nu e nimic greșit în a iubi viața!