...
Până azi nu mi-am dat seama ce înseamnă „Influența mediilor de comunicare asupra dezvoltării mentale a tinerilor și asupra vieții de familie.” Până să ascult discursul Dr. Virgiliu Gheorghe, le-am luat doar ca pe niște alte simple cuvinte care alcătuiesc un titlu de conferință....Acum simt totuși nevoia să scriu; acesta e antidotul prin care mi-a lăsat Doamne Doamne să mă vindec atunci când mi-e greu. Ar fi putut fi o scrisoare, dar uite că am ales varianta fără plic- altfel nu ar fi ajuns și la tine...
Simt nevoia să scriu câteva rânduri pentru că m-a durut. Mi s-a răsucit inima. Oricât de mult nu aș putea crede, asta e realitatea: trăim într-o lume cu susul în jos! Atât de mult m-a durut, încât am simțit nevoia să mă plimb o oră pe stradă să mă conving că poate nu e chiar așa. Și bineînțeles că până la urmă a trebuit să-mi recunosc că dincolo de bula de sticlă în care am crescut păzită de toate răutățile, bat vânturi cumplit de năprasnice. Nu știu încotro se duce lumea, dar simt că înot împotriva curentului... Și tocmai pentru că m-a durut, nu pot înceta să cred în frumusețea și bunătatea oamenilor! Nu pot să nu mă bucur de viață cu inimă de copil! Nu pot să nu zâmbesc pentru cele mai mici lucruri, sau chiar fără motiv. Nu pot să îmi imaginez că oamenii nu mai știu să vadă dincolo de trupuri. Nu pot să îmi pierd speranța că lumea păstrează totuși în ea un miez din sămânța sădită de Doamne Doamne... Dezumanizare? Decontextualizare? De toate „de”-urile. Dureroase realități...
Am învățat un lucru important în această seară, și anume că trebuie să luptăm pentru Viață! Pentru Familia Ortodoxă, pentru Verticalitate, pentru toate valorile Ortodoxiei! Pentru ca să ne amintim că dincolo de trupuri avem suflete! Pentru că nu suntem nici roboți, nici extratereștri! Avem un rost de împlinit, nu am apărut la întâmplare! Să fim împreună în com-pătimire, să luptăm pentru Ortodoxie! Așa să ne ajute Dumnezeu!