Pentru S.
Ziua începe cu remușcarea
nescrisului. Și totuși cu nădejde că e mereu loc de pus început bun, indiferent
de ceea ce s-a întâmplat înainte de venirea nopții. Ziua începe cu ciripit
voios de afară și raze de bine. Ziua începe ștergând din minte remușcarea
nescrisului și umplând locul cu speranță. Începe cu ceai negru cu lapte, pâine
prăjită și ou și biscuiți cu ghimbir. Cu un pic de pian, ca elan de fundal.
Ziua începe luând ghiozdanul și desaga cu cărți și pornind
înspre vecina-cu-milioane-de-vieți. Ziua începe surâzând pe cărare mesajului de
„Iar vii târziu!”. Se continuă zâmbind auzind iar admonestarea „Trezește-te,
sclavule!” adresată cutiei scriitoare. Ziua începe cu lumina soarelui care se
furișează blând printre miile de cotoare, vrând parcă să le bucure, să le
mângâie. [La etajul nostru nu vine nimeni așa devreme să-și bea ceaiul sau cafeaua
alături de portretele domnilor scriitori.] Totul începe cu remușcare, dar se
transformă încet-încet în răsfoit cotoare. În „Numa’ un pic să-ți zic ce mi-am
amintit!” și-n „Hai să ieșim două minute afară!”. În pauze de sandviș și Andrei
de casă. Totul începe cu remușcarea
nescrisului și crește în speranță și bucurie... Azi am crezut împreună și mâine
va fi la fel! Bine? Iar când nu mai cred eu, am nevoie să crezi tu!