...
prea mulți spectatori la Casa de Cultură, așa că nu i-am văzut pe dansatorii israelieni de astă seară. măcar am zâmbit la ieșire auzind replica de „lasă că vă dansez eu de numa-numa acasă pe Mozart” adresată de actorul tătic celor două pitice drăgălașe. „măcar una dintre noi dac-ar fi mai vie! dar tot ce facem e să ne cântăm reciproc cântece de leagăn...” paradoxul e că despre toate alte cele am timp să scriu, dar de ceea ce trebuie cu adevărat nu mă ocup. unde mi-s rădăcinile? în curând nici frunze n-o să mai aibă vântul să bată dacă tot așa voi continua... să văd totul ca pe o „joacă-serioasă”, vorba fetei cu părul de aur. ar fi bine dacă aș putea. altfel... altfel nu știu. la continuare nu îndrăznesc să mă gândesc. să mai fie taxate și îmbrățișările (cinci euro!), asta ar mai lipsi...