Secretul zâmbetului unui necunoscut
De multe ori mi-am dorit să simt cum e să fii în pielea jurnaliștilor care călătoresc și află povești uimitoare de viață. Mi-am zis adesea că după terminarea facultății îmi iau vreo câțiva ani de umblat prin lume și vorbit cu oameni cât mai diferiți și descoperit locuri și fotografiat și....Când revin însă cu picioarele pe pământ, îmi dau seama că viața nu-i scenariu de film american și că lucrurile s-ar putea să stea un pic altfel. Azi am fost jurnalistul ăla fără să fi plecat din Sibiu, fără efort ori vreun merit deosebit.
Era aproape ora opt seara și mă îndreptam spre casă, cu urechile înghețate și degetele înțepenite de frig (pseudomănușile, drăgălașele, le dau cam multă libertate). Doar de două ori îl mai întâlnisem pe indian, dar m-a salutat și, lucru care mi s-a părut curios, mi-a întins mâna (cum la noi băieții își strâng mâna de ”salut!”); cu toate că era mai înfrigurat decât mine, purta același zâmbet larg pe față. Mai departe scenariul ar zice că jurnalistul rămâne mut ori are o revelație după ce începe să descopere bucățele din poveste. Cam așa mi s-a întâmplat și mie. Cum-necum, mi-a spus parte din de-ce-cum-când-unde-ul lui.
”Se vede pe fața ta că ești stresată. De ce?”, m-a întrebat la un moment dat. Bucură-te de viață, clipele nu se mai întorc!” A venit aici să predea engleză și, deși e doar cu trei ani mai mare decât mine, predă mate, fizică, engleză și altele de la șaptesprezece ani...Apoi am aflat că zâmbetul lui e unul călit, educat de greutăți să fie așa. În primăvară a fost paralizat timp de trei luni, dar și-a revenit. ”Fața îmi era schimonosită, nu-mi mai simțeam mâinile și picioarele...Doctorii ziceau că nu mai scap. Eu mi-am zis că o să trăiesc, fie și într-un scaun cu rotile. M-am făcut bine pentru că am crezut în acest lucru. Dacă atâția oameni s-au vindecat de cancer în forme avansate, eu de ce să nu pot să-mi revin? La urma urmei, am toată viața înainte!”
”Eu îmi cunosc drepturile; stai liniștită, știu să mi le cer! Pot fi glumeț și plin de viață, cum mă vezi, dar când vine vorba de muncă, nu mă joc. Acolo sunt cel mai serios!”
Printre altele, mi-a povestit și că a iubit o franțuzoaică și că înțelege cât de cât franceza, că va pleca la studii în Franța și apoi în America să-și facă PhD-ul...Nu știu cum m-am uitat la el, probabil că m-am strâmbat, căci la nici o secundă după aceea, a adăugat: ”Glumesc! Eu trăiesc în prezent! Nu mă interesează ce va fi mâine, nici ce o să fac peste un an!”. Sunt sigură că zâmbetul și pofta lui de viață s-au născut cu adevărat după ce și-a revenit din paralizie.
Atâta timp cât deschizi ochii, povești și lucruri frumoase găsești din belșug și-n colțișorul tău de lume, oricât de izolat și mic ar fi...
”Se vede pe fața ta că ești stresată. De ce?”, m-a întrebat la un moment dat. Bucură-te de viață, clipele nu se mai întorc!” A venit aici să predea engleză și, deși e doar cu trei ani mai mare decât mine, predă mate, fizică, engleză și altele de la șaptesprezece ani...Apoi am aflat că zâmbetul lui e unul călit, educat de greutăți să fie așa. În primăvară a fost paralizat timp de trei luni, dar și-a revenit. ”Fața îmi era schimonosită, nu-mi mai simțeam mâinile și picioarele...Doctorii ziceau că nu mai scap. Eu mi-am zis că o să trăiesc, fie și într-un scaun cu rotile. M-am făcut bine pentru că am crezut în acest lucru. Dacă atâția oameni s-au vindecat de cancer în forme avansate, eu de ce să nu pot să-mi revin? La urma urmei, am toată viața înainte!”
”Eu îmi cunosc drepturile; stai liniștită, știu să mi le cer! Pot fi glumeț și plin de viață, cum mă vezi, dar când vine vorba de muncă, nu mă joc. Acolo sunt cel mai serios!”
Printre altele, mi-a povestit și că a iubit o franțuzoaică și că înțelege cât de cât franceza, că va pleca la studii în Franța și apoi în America să-și facă PhD-ul...Nu știu cum m-am uitat la el, probabil că m-am strâmbat, căci la nici o secundă după aceea, a adăugat: ”Glumesc! Eu trăiesc în prezent! Nu mă interesează ce va fi mâine, nici ce o să fac peste un an!”. Sunt sigură că zâmbetul și pofta lui de viață s-au născut cu adevărat după ce și-a revenit din paralizie.
Atâta timp cât deschizi ochii, povești și lucruri frumoase găsești din belșug și-n colțișorul tău de lume, oricât de izolat și mic ar fi...