Dragă puiule de român,
Tare mult mi-aș fi dorit să fi fost și tu acolo, să vezi toți acei copii și oameni frumoși îmbrăcați în haine românești, cu câte un săcăteu care mai de care mai drăgălaș atârnându-le pe umăr. Toți acei oameni luminați de liniștea de a se afla în cea mai primitoare dintre case, la privegherea de Sfântul Andrei. Toți acei oameni care au însuflețit orașul cu ale lor glasuri line, aceiași care au mers prin ploaie, majoritatea fără umbrele, cu ochii sclipind a veselie vestind o mare sărbătoare.
Fericirea adevărată e un sentiment care nu se poate descrie...
Nu știu de ce, dar îmi place să cred că românii încă mai înțeleg adevărată semnificație a sărbătorilor și că nu e totul pierdut...