Itsoc
De toamna trecută și până acum am cunoscut mulți oameni. Chiar mulți mulți... Din toată multitudinea asta însă, doar câtiva mi-au rămas aproape; aproape că îi pot număra pe degete pe cei care au vrut să le păstrez un colțișor în inima mea. Ceilalți au plecat ( cu tot cu ”bocanci” și cu valize) la fel de brusc cum au apărut, să caute suflete mai bune, mai aproape de al lor...
Ai simțit vreodată că un om de la mii de kilometri depărtare ți-e poate mai aproape decât cineva care stă în același oraș? Eu da...Și când mă gândesc la cei unudoitreipatru oameni dragi de la alte capete ale pământului, zâmbesc și mă umplu de dor în același timp...
Itsoc e unul dintre ei. E copilul care a avut încredere în mine când aveam nevoie să mi se spună ”am încredere în tine, știu că poți!”, e cel care m-a făcut să râd ca o zăpăcită de atâtea ori, e omul care a venit (cu cearcăne, dar ducând în mână o plasă de dulciuri) să mă vadă într-o după-amiază ploioasă de mai când, înghețată bocnă, trebuia să păzesc o expoziție alb-negru...e dăruitorul atâtor și atâtor amintiri pe care mai bine nu le-aș răscoli acum.
...pentru că există astfel de oameni îmi doresc să rămân mereu copil.