Vechiturile din dulapul mamei
Când mă vede mama cum mă îmbrac îmi zice: ”tu copilă, dar te râde lumea!” sau ”nu fi nebună, doar nu vei purta aia!”. De parcă mie îmi țin cumva de cald (în zilele astea zgribulinde de toamnă) părerile unor anonimi, sau mă afectează în vreun fel de le place ori ba puloverul meu, sau de li se par bătrânești sacourile și fustele. Unele dintre ele chiar sunt vechi, într-adevăr, dar asta mă face să țin la ele și mai mult. De parcă n-ar ști ea mama cât m-am rugat vara trecută să mă lase să scurtez rochia albastră cu picățele, sau că port puloverul bleumarin cu flori albrozgalbene croșetat de ea acum 25 ani o dată la două zile.
Hainele ăstea duc o poveste frumoasă cu ele și mă fac să mă simt eu. De asta prefer să mă abțin din a cheltui prea mulți bani pe altele noi, pe care știu că ori o să le port doar de două trei ori și pe urmă să le dau, ori o să aștepte cine știe ce ocazie ”specială” pentru a fi luate de pe umeraș...