Inelul cu urs
Eu am fost copilul care-și păstra jucăriile în cutie pe cât posibil: adică rămâneau în stare bună destul de multă vreme ( în timp ce păpușile Tâlvanei aveau genunchii și coatele plesnite, ale mele stăteau ca noi în ambalaj)...Asta nu înseamnă însă că n-am stricat o mulțime dintre ele...
Țin minte că într-o zi a venit mama acasă cu două inele: unul portocaliu cu nu mai știiu ce animal și altul roșu cu un urs. Dacă nu mă înșel, era în '99, zi friguroasă de iarnă, că trosneau lemnele în sobă. Tata nu era acasă, dar ne trimisese câteva cutii cu kinder. Cum-necum, în bucuria noastră de a le devora, Tâlvana și-a dat jos inelul, chipurile să nu-l piardă și l-a învelit (oare de ce?) într-un ambalaj abia dezvelit. Draga de ea a uitat însă de el, iar mama l-a aruncat, fără să știe, în foc. Câteva ore, cam atât să-l fi păstrat...
Inelul roșu cu urs doarme încă în cutia metalică alături de alte amintiri. Cred că nu l-am purtat prea mult gândindu-mă că i-ar fi fost urât fără de fratele lui...