Azi dimineață m-am trezit zâmbind la venirea lui Noiembrie și, în drum spre Casa Literelor, mă gândeam că tare bine mi-ar prinde să mă bucur de el cât pot de mult. Apoi mi-am zis că aș putea scrie câteva povești, 30 la număr, una pentru fiecare zi: despre oameni sau lucruri sau locuri care-mi sunt dragi...
”Săcăteul” (regionalism aflat de la inginerul creț )
E trăistuța mea țărănească primită în dar de la un extraordinar talent sibian într-ale pianului (dacă nu o știi,o să auzi cu siguranță peste câțiva ani de ea; acum își antrenează degetele la școala domnului Liszt). Era înainte să se termine Septembrie. Mi l-a oferit cu lumină în ochi, spunându-mi că, fiind asemănător cu al ei, vrea ca acesta să-l port eu. ”Tu îți dai seama că o bătrânică sau o tinerică dintr-un sat de altădată, poate uitat de lume, a stat și a țesut cu răbdare fiecare împletitură-floare? Și între timp mergea prin curte să hrănească animalele, apoi venea să pregătească de mâncare, între timp mai cosea unul, apoi spăla hainele și avea grijă de copii...? Și uită-te ce minune a ieșit din mâinile lor!”. Mă gândesc la cuvintele ei de fiecare dată când îl port; mereu când văd că străinii sau cunoscuții de pe stradă mă privesc un pic ciudat, le zâmbesc spunându-mi în sinea mea: ”Da, asta e traista mea și sunt mândră de ea! Vin de la țară și nu mi-e rușine să recunosc! Dar o port pentru că înainte de toate sunt româncă...”
E trăistuța mea țărănească primită în dar de la un extraordinar talent sibian într-ale pianului (dacă nu o știi,o să auzi cu siguranță peste câțiva ani de ea; acum își antrenează degetele la școala domnului Liszt). Era înainte să se termine Septembrie. Mi l-a oferit cu lumină în ochi, spunându-mi că, fiind asemănător cu al ei, vrea ca acesta să-l port eu. ”Tu îți dai seama că o bătrânică sau o tinerică dintr-un sat de altădată, poate uitat de lume, a stat și a țesut cu răbdare fiecare împletitură-floare? Și între timp mergea prin curte să hrănească animalele, apoi venea să pregătească de mâncare, între timp mai cosea unul, apoi spăla hainele și avea grijă de copii...? Și uită-te ce minune a ieșit din mâinile lor!”. Mă gândesc la cuvintele ei de fiecare dată când îl port; mereu când văd că străinii sau cunoscuții de pe stradă mă privesc un pic ciudat, le zâmbesc spunându-mi în sinea mea: ”Da, asta e traista mea și sunt mândră de ea! Vin de la țară și nu mi-e rușine să recunosc! Dar o port pentru că înainte de toate sunt româncă...”
Vezi bine, dacă înainte credeai că mă cunoști, acum m-am schimbat. Trăiesc și simt altfel. Și sunt fericită...