Dulcele din copilărie
copilul: - Stai! Așteaptă!... Te cunosc, te știu de undeva!
dulcele: - Da' de unde, ți se pare!
copilul: - Dacă-ți spun, miroși a copilărie!
dulcele: - Și copilăria se uită?
copilul: ... (dă nedumerit din cap că nu)
dulcele: -Păi și atunci?
Uneori, în fuga ori liniștea cotidiană, mă îmbie mirosul dulcelui din copilărie. Nu știu de unde vine, dar mă opresc pironită în mijlocul străzii, încercând parcă să dau timpul înapoi...Apoi îmi dau seama că doar mi s-o fi părut, știu bine că azi nu se mai găsesc decât izolat (sau chiar deloc) cutiuțe de ”boni-boni” (de mărimea celor de chibrituri, umplute cu bomboane colorate de ciocolată și care aveau pe ele desene cu Mickey Mouse) sau ”puf-alb și puf-gri” (ori eti-puf, cum se numește, de fapt, biscuitul pufos)...