un ultim P.S., 2010

...

e o stare de nelinişte pe care cred că fiecare dintre noi o cunoaşte la un moment dat, mai mult sau mai puƫin..când nu te poƫi concentra şi ajungi la concluzia că cel mai bine ar fi să le laşi gândurilor libertatea de a alege încotro vor să zboare.


încerc să-mi induc o stare pozitivă gândindu-mă la tot ce a însemnat 2010, la toate clipele fericite şi la toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat în tot acest timp.

încerc să-mi dau seama unde e G. cea de azi in comparaƫie cu anul trecut pe vremea asta şi vreau să cred că dacă au apărut schimbări ele nu sunt un regres.

nu ştiu de ce, poate ƫine de felul meu de a fi, dar cred că mi-ar fi mult mai uşor să scriu despre lucrurile mai puƫin bune/ despre ce nu a mers aşa cum mi-aş fi dorit decât despre ce am reuşit să realizez.

acum  renunƫ la enumeraƫii plictisitoare ...pentru simplul motiv că toƫi de “da” şi toƫi de “nu” sunt pe undeva pe aici....
“Viaƫa...în culori “  îi păstrează  pentru mine...
...

emptiness

“Ninsoarea îmi cere şi mie să ning
Dar eu trec prin zăpadă dormind.” ( Ana Blandiana)



acum câteva zile am promis ceva cuiva, dar nu m-am ƫinut deloc de cuvânt. nu am uitat, dar nu am reuşit. poate nu m-am străduit îndeajuns...aş vrea să pot suna pe cineva acum, care fără prea multe cuvinte şi explicaƫii să mă înƫeleagă şi să-mi spună că totul va fi bine....
...

fin du Décembre...

A beautiful mind

"-You... scared?
- Terrified... mortified...petrified...stupefied by you!"


I am not at all keen on making convincing recommendations, I am not even able to write an interesting review that might persuade some people to watch the film I have just seen ( fortunately the Internet doesn't lack this kind of sources:D).
 Based on the life of John Forbes Nash Jr.,  A beautiful mind is a moving story, well worth watching, that might teach you some important lessons.Personally, I have learned  that no mater how intelligent you are, you  remain human and thus not perfect, that it is important to be supported by dear persons when passing through a difficult period , that it takes time and patience to accomplish dreams and that sometimes there is no use in looking for the logic in the illogic...things happen the way they have to...

"It is only in the mysterious ecuations of love that any logical reasons can be found."( John Forbes Nash, Jr.)

P.S.: Russell Crowe, I'm definetely "scared" by you :)

in fact.

it was Christmas. it still is. I  said I will accept things as they are but I could't keep my promise.

I admit being a lier ...but I could really use someone standing by me

Dorinţa

 de Ana Blandiana

...Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Şi miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?

atât.

dacă Moş Crăciun există, aş vrea să-şi aducă aminte de mine. să-mi dea un semn.o să ştiu că el a fost.

proof of laziness

I don't actually know what I've been up to recently. It's as if I've been living in a box (in one of the dozens we've gathered in our room)... but Christmas is coming and things are just about to change!

I didn't know that writing down wishes for the year to come it's called a "New Year's Revolutionary List". Fumbling and rearranging books, boxes, papers and other stuff I have found this year's one ..

I've counted them and I was just asking myself why did I write 13 wishes... But it doesn't matter, the point is I have been lazy this year.

not for sale!

I'm a taurus....you can't buy me!

nu,nu mai merge aşa.

ma cert cu mine. eu si cu mine nu ne mai intelegem azi. ma cert cu mana mea stanga care a inceput sa ma doara din senin, cu durerea de cap care-mi da tarcoale si nu ma lasa sa ma apuc de invatat, cu cearcanele pe care doar acum le-am observat, ma cert cu somnul care nu vrea sa ma ajute sa ma odihnesc si sa-mi revin, imi cert inima pentru ca s-a inchis si nu mai vrea sa-mi vorbeasca...toata lumea ma cearta pentru ceea ce sunt, eu ma cert pentru ceea ce nu sunt. nu sunt in stare sa las durerea sa se certe singura si sa ies afara sa ma bucur de zapada...
asta sunt eu, dar nu mai merge asa!

din nou, o poveste

Am găsit ieri întâmplător printre rafturile Astrei o cărticică ce reuneşte 5 povesti, scrise de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu și Ioana Pârvulescu, a căror temă este iubirea, mai exact dragostea la prima vedere... Și, desi am citit doar două dintre ele, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că am vrut să le savurez, mi-a venit ideea să scriu povestea Sânzianei, care pleacă de la un sâmbure de adevăr.

...

El s-a scuzat că a întârziat şi, fără să-i deranjeze pe cei din jur, s-a aşezat într-una din băncile libere din față.

Ce a simțit în acea zi de sfârșit de iarnă, aproape început de primăvară nu semăna cu acel „coup de foudre” a cărui descriere o auzise de atâtea ori de la alții şi pe care crezuse că l-a trăit cu ceva timp în urmă. Sânziana era obosită şi avea să asocieze figura necunoscutului cu cea a unui albinos. Deşi nu era întocmai aşa, avea totuşi statura unui nordic. Nu-l mai văzuse până atunci, dar i se părea că răspândeşte în jurul lui linişte, calm şi o aură de mister, care, fără să-şi dea seama, o atrăgea. Peste câteva luni avea să afle că îl cheamă Andrei, că citeşte mult şi că e cu un an mai mare decât ea... dar cam atât. Îl vedea de câteva ori pe săptămână şi câteodată (adică rareori) îl privea direct în ochii-i pătrunzători, enigmatici. Nu înțelegea de ce se gândeşte la acest necunoscut, de ce inima îi tresaltă şi de ce e bucuroasă atunci când îl vede, chiar şi numai pentru câteva secunde. Sânziana tăcea pentru că ştia că Andrei nu o vede. Şi avea dreptate să procedeze aşa pentru că, nu peste multă vreme, Andrei urma să devină un om cu o valiză.

Datorită lui a început să scrie.

frică, foame, fericire...?

 "Nu o să faci faţă şi o să renunţi!" 


nu spui asta niciodată unui om, mai ales cuiva care încearcă sa ia o hotărâre şi care aşteaptă încurajări. până la urmă ce e viaţa dacă nu o luptă continuă? să pleci de la premisa că un lucru e imposibil nu poate duce decât la incapacitatea realizării lui.
 Coelho spunea că " tocmai frica de eşec face visurile imposibile"....


am fost un copil fricos.
eram de-a dreptul speriată de câini şi nu puteam deloc să-mi stăpânesc teama când treceam pe lângă ei, iar, ca niste entuziaşti studenți la medicină care se "bat" pentru pacienți (nici că puteam găsi o comparatie mai bună:D) aşa - zişii mei "prieteni" se năpusteau asupra mea să mă muşte.....când aveam vreo 3 ani, ca să nu ies in stradă, mama mă speria spunându-mi că o să-l cheme pe Danciu. foarte neclar mai țin minte( sau poate nici macar nu mai țin minte, dar cu acea imagine asociez numele) figura unui bărbos cu pălărie neagră şi îmbrăcat neglijent, de care atunci când auzeam stăteam smirnă ca un îngeraş. peste câtiva ani, am auzit că Danciu a murit .până la urmă, nu cred că era deloc un om "fioros"......tot cam prin acea perioada îmi era frica şi de Moş Crăciun si începeam să plâng atunci cand îl vedeam intrând in casă......povestea balaurului din fântână a durat şi ea până mi-am dat singură seama că de fapt nu am ce căuta acolo.
acum ....mi-e frică de oameni pentru că nu stiu prea bine în cine pot avea încredere, mi-e frică de ce s-ar putea ascunde în spatele măştilor pe care le poartă....mi-e frică de mine, dar nu mi-e frică de ce va urma!!! nu mi-e frică de faptul că o să-mi fie greu, o să merg înainte, dar nu o să renunț!! niciodată!


P.S.: nu înteleg de ce atâta lume îmi spune că voi muri de foame dacă voi face ce-mi doresc eu. am fost învățată că atunci când iți doreşti cu adevărat un lucru si când muncesti pentru el, nu poți decât să îl obții.
habar nu am unde voi fi peste cinci ani, dar ştiu că voi fi un om fericit.... pentru că imi voi fi ascultat inima!!!!

P.S.: încă te aştept

Dragă Moş Nicolae,



         In seara asta mi-aş fi dorit să pot avea din nou 5 ani, să îmi curăț papucii cu grijă şi să te aştept cu nerăbdare, să ştiu că exişti. Nu-mi aduc aminte la ce vârstă, dar ştiu că pentru prima dată l-am auzit, din întâmplare, pe un băiat răutăcios cu câtiva ani mai mare împrăştiind zvonul că Moşul nu există şi că darurile sunt puse în geam de către părinƫi. M-am gândit la toate lucrurile frumoase pe care le primisem şi mi-am spus că trebuie să fie o minciună. Doar mama şi tata dormeau când eu stăteam şi te pândeam ( ştii, eram tare curioasă să văd cum arăƫi, doar că mereu pierdeam bătălia cu somnul)...Poate nu ar fi trebuit ca farmecul acestei seri să se schimbe de-a lungul timpului.
        
   Pentru mine exişti şi astăzi pentru că am ramas tot un copil, chiar daca sunt mare..exişti, doar că altfel. Acum bucuria mea e bucuria pe care o pot face celor dragi. Tu ştii cel mai bine că omul e cel mai frumos când e fericit, când râde, când se bucură din suflet...şi surprizele aduc fulgi de fericire. Aş vrea, dragă Moş Nicolae, să fie iarnă în fiecare zi iar eu să fiu zăpada ce aduce zâmbete pe feƫele oamenilor, dar aş vrea ca măcar pentru o secundă să mai am 5 ani..

Deci, ce zici?Poate anul viitor, nu?

tu ştii să-ți împarți bucuriile?

“ Te-am sunat pentru că vroiam să împart bucuria mea cu tine”

Ce înseamnă pentru tine să fii om şi ce îƫi  aduce mulƫumirea de fiecare zi?

Eu am găsit astăzi răspunsul la ambele întrebări. Astăzi am început să văd lucrurile clar pentru că astăzi G. s-a schimbat( şi ea crede că în bine)...şi totul vine după zile monotone, reci, mohorâte, după zile de nelinişte şi clipe fade, după lacrimi şi îndelungi aşteptări.

Să fii om...printre oameni, adică să te accepƫi pe tine aşa cum eşti şi să-i accepƫi pe ceilalƫi în felul lor, să ai răbdarea de a asculta şi curajul de a cere ajutorul, să ai puterea de a ierta, să dai dovadă de iubire şi întelegere, să ştii să primeşti, dar mai ales să ştii să dăruieşti. Pentru că om e acela care-ƫi dăruieşte din suflet o vorbă bună, un sfat de care ai mare nevoie sau...doar şi un zâmbet...pentru că ce bucurie şi multumire de sine mai mare poate avea un om decât atunci când ştie că a fost de folos, când i se spune: “ Mulƫumesc! M-a ajutat sfatul tau.” Aş vrea să fiu mereu la fel de bogată cum am fost astăzi, să pot primi la fel de mult pentru ca la rândul meu să împart altora.

Sunt atâția oameni care te pot schimba în bine, oameni care dau fără să aştepte ceva în schimb, care au încredere în tine şi în care te poți încrede, care îți pot face ziua frumoasă cu un singur cuvânt rostit...pe acei oameni de valoare tu trebuie doar să- i cauți..şi câteodată nici măcar atât pentru că uneori ei sunt cei care îți bat la uşă.

P.S.: mulțumesc!mulțumesc!mulțumesc!
...mulțumesc tuturor oamenilor dragi care m-au învățat astăzi să fiu,simplu: om.

atâtea

adun.
frunze şi povesti. una e a fetiţei cu vioara, cealaltă a lui d.
mărunţesc.
coji de portocale.
citesc.
să simt că trăiesc.
ascult.
e târziu,e prea târziu la mine-n gând.
ascund.
când pot lacrimile. deseori,nu.
aştept.
prima zăpadă.

better later

"You don't need to understand it!
You just have to let it happen!"
                                             
                                                                           ( Sweet November)

I've been waiting for an entire month to find time to watch "Sweet November" again...and today my wish finally came true!
it reminded me of something I've almost forgotten.
it said: you have a life!  remember?   how come you've  neglected it?  just go for it, you, naive child!!!

şi,totuşi, Noiembrie... încă lipseşte zăpada...

nu vreau să mătur iarna...

mă întreb de atâtea ori de ce nu reuşesc să mă schimb. de ce nu-mi dau seama în ce sens vreau o schimbare. de ce nu pot avea încredere în mine. de ce nu înțeleg ce-mi spune inima. mă gândesc că trece timpul şi eu nu fac nimic să-l opresc. că ascult minciuni şi mă prefac că le consider ca fiind adevărul. mă gândesc că poate nu sunt azi pe măsura celei care aş fi vrut ieri să pot fi. mă gândesc că vine iarna. mă gândesc la zăpadă şi la bucuria pe care mi-o aducea altadată în suflet. mă gândesc la Crăciun, la plimbările cu sania şi la fularele roase din copilărie. mă gândesc că am prea multe gânduri care nu-mi dau pace.

nu mă gândesc că o să vreau să mătur iarna, aşa cum nu mă gândesc că o să vreau să fiu altcineva vreodată.

P.S.: mă gândesc la cineva drag când ascult melodia asta ...

soare ... fara soare

mi-a fost dor, atat de dor de Viata..in culori si totul pentru ca m-am incapanat sa nu mai scriu nimic pana nu apare vreo schimbare in bine cu G.
 paradoxal, acum abia imi pot stapani lacrimile...dar poate nu meritam sa fiu fericita azi. ce ar trebui sa simt?sau cum ar trebui sa ma simt?si ce sa fac daca nu se intampla nimic pentru ca lucrurile sa o ia pe un fagas normal?ce sa fac daca simt ca nu mai pot?

sa zic ca viata e frumoasa si sa zambesc?nu azi!

maussade fleur bleue

luni dimineata strazile erau un covor crocant de frunze, gramezi intregi de frunze leganate de adierea blanda a unui altfel de noiembrie. maturatorii cu sacii lor albastri uriasi mi-au adus aminte de Sisif si de bolovanul lui.

e miercuri. frunzele aproape au disparut, a ramas doar vantul unui alt noiembrie. nu mai stiu nimic. nici cine sunt, nici ce vreau pentru ca am devenit oarecum un robot programat sa asculte reguli, definitii si o serie de teorii , dar care nu stie sa isi asculte inima.

zilele trec atat de repede.saptamana asta nu mai sunt plicuri pentru cutia rosie. saptamana asta robotul e trist.a crezut ca poate pacali bolovanul pentru a-l impiedica sa se rostogoleasca inapoi, si totul din orgoliu si incapatanare.

de saptamana asta, robotul lucreaza cu obloanele inchise... pana isi revine.

people, enjoy your life!

Sunday review: spent some  precious November moments with family guys

& lived in the love of the common people.



cu obloanele deschise

 în  monede de un ban, fericirea încape în buzunare....



câteodată

 câteodată vreau să cred că undeva, cineva  se gândeşte la mine....

sweet november days in Sibiu

  

uite: aşa sunt eu!

nu ştiu cum se face, dar mereu iubesc zilele de luni. de ce nostalgia e mereu inlocuită de o poftă de viaţă specifică visătorilor, nu pot sa-mi dau seama. poate că de fapt "destinul lucrează prin amănunte"...
cum începe noiembrie? cum nu se poate mai bine! pur si simplu. cu un autobuz nou, cu dimineţi mai luminoase, cu miros de portocală si gândul la Crăciun, cu oameni bine dispuşi, cu Tudor Arghezi si "Cartea fericirii", cu bucuria  că mi-am petrecut weekendul făcând lucruri "inutile" din perspectiva unora, dar care o să-i facă fericiţi pe alţii, cu speranţa că până la urmă si nehotărâţii vor lua o decizie....

sunt o persoană norocoasă de fapt! chiar sunt! pentru că dacă nu m-as trezi  dimineata devreme nu as vedea cerul instelat şi muntele somnoros, daca nu aş merge cu autobuzul la şcoală nu as asculta o ora muzică şi  nu aş avea timp să privesc atent tot ceea ce ma inconjoară....mai ales oamenii: cei care cască  adormţii dimineaţa la volan in drum spre serviciu, sau cei care aşteaptă  "verdele" după - masa privind plictisiti şi parcă  absenţi, cei care "zâmbesc" atunci când intârzie la prima oră, cei care aşteaptă  autobuzul in frig mai mult de 30 minute dar nu se plâng, cei care iubesc  porumbeii, cei care lipesc concentrati timbrele  scrisorilor pentru cei dragi, cei care mă  cunosc şi cei care nu mă  cunosc...

suntem oameni. invăţăm unii de la altii. eu azi am invăţat că din când in când mai trebuie să te opreşti şi să priveşti in jurul tau!!
cine m-a ajutat să-mi dau seama ? de la cine ştiu?
 de la oamenii care "pierd" timpul stând pe bancă, de la  bunicile din parc, care povesteau linşitite despre ceasuri ( "A, deci ceasul meu merge bine. E doar cu un minut inainte." "Da, şi noi avem ceasuri electronice acasă." " Eu nu mă pricep niciodată să le reglez."), sau bătrânul care mi-a amintit de o vreme de mult, când Tâlvana ieşea zglobie la poartă şi i se spunea că " A. e plecat la Orşova"....

melancolie

...

poate e de vină "Pânza de păianjen", sau amintirea mării, sau dezamăgirea, ori nehotărârea mea, sau..cine ştie?

aaa...deci pleci!

Dragă Alendelon,

Am reuşit azi să prind soarele acasă pentru câteva minute, puţin, dar îndeajuns să-mi las obrajii scăldati de surâsul lui leneş, din care ştiam că tu îmi spui: "E târziu acum. E timpul să plec."

Ştiu că pleci....dar eu rămân acasă. Tot aici, poate nu chiar aceeaşi. Dacă s-a schimbat ceva? Nu vreau să te dezamăgesc, dar crede-mă că nu aş putea să-ti spun ce anume. Vom vedea ce se întâmplă cu şirul infinit de puncte de suspensie...

O să fiu cuminte ca de obicei si o să te conduc la gară, iar inainte de plecare o să-mi spui că de vină sunt doar eu, ştiu  asta prea bine. Cum fac intotdeauna, o să tac si o să plec, părând indiferentă. Nu o să ştii că acasă ochii mei vor avea aceeasi culoare cu a cerului când soarele apune...

P.S.: Aş avea mult mai multe să iti spun, dar de ce nu o fac..uite, asta iti las tie temă!



văzuşi că nu văzu?

cum cine? nici măcar tu!

nimeni nu citi dimineaţa oboseala pe faţa ta pentru că nimeni nu ştiu că ai dormit aşa putin. nimeni nu ştiu că inceputurile de săptămână sunt mai intotdeauna bune  pentru tine pentru că nu le-ai spus până acum că te-ai născut intr-o luni dimineaţa. nimeni nu dădu importanţă surâsului din coltul buzelor pentru că nimeni nu-l observă. nimeni nu te intrebă dacă eşti bine pentru că "ce mai faci?" fu de  ajuns. nimeni nu fu lângă tine să te asculte pentru că ei sunt acolo doar când vor să fie ascultaţi. nimeni nu inţelese că taci pentru că iti place să ajuţi oamenii şi pentru că bucuriile tale işi extrag seva din bucuriile lor....

nu ştiu. nu o să ştie. nimeni...

ce ne-aduci?

"..e cu putinta oare ca omul sa se simta cu adevarat nefericit? Dar ce importanta au necazurile si nenorocirile mele daca sunt in stare sa fiu fericit? Stiti, nu inteleg cum poate cineva trece pe langa un copac si sa nu fie fericit ca-l vede? Sa stea de vorba cu un om si sa nu fie fericit ca-l iubeste? Ah, de ce n-am cuvinte, de ce nu ma pricep sa-mi exprim gandurile...dar exista atatea lucruri minunate pe care le intalnesti la fiecare pas si pe care pana si omul cel mai decazut le gaseste minunate! Uitati-va la copii, priviti aurora- acest dar al celui de sus, priviti iarba care creste, priviti ochii care va admira si va iubesc..."

mare dreptate avea cine a spus asta...
toamna are sigur si pentru tine un strop de optimism, daca pana si un taur pesimist a simtit o adiere de bucurie!



i-a furat octombrie...

-Somnorosule, în timp ce tu dormeai adânc pe covorul moale al toamnei,  strugurii au dispărut...ce ne facem acum?

un alt P.S.*

P.S. de marţi:

Să ştii,domnule B., că deşi am hoinărit astăzi o oră prin "plumb" şi  "gri" , cum ai zice tu, şi mi-a fost frig pentru că mi-a trecut apa prin papuci, eu iubesc ploaia!

Să ştii, Alendelon, că sunt bine. că ziua de azi a trecut şi că am invatat multe: că  modul în care alegem să ne  trăim viaţa depinde în primul rând de noi, dar că  unele sentimente sunt câteodată mai puternice decât am vrea, că avem timp pentru toate, că am citit "Despre dragoste si  alti demoni" şi mi-a plăcut, că încep încet-încet să devin un om organizat, că nu mă mai satur de ascultat  pian, că ploaia mi-a amintit azi că au trecut trei ani de când merg cu autobuzul, că Sibiul e fain şi dimineaţa, că incă nu-mi dau seama că sunt  in clasa a XII-a...
....că deşi mi-e somn şi mai sunt doar câteva minute până la miezul nopţii am intrat să văd ce mai faci...şi că îţi urez somn uşor!

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

(Lucian Blaga -Vei plânge mult ori vei zâmbi? )



asta cam aşa e, nu?

"Dorim să fim înţeleşi pentru că dorim să fim iubiţi, şi dorim să fim iubiţi pentru că iubim."( Proust)

sunt momente când se adună atât de multe incât simţi că  nu mai poţi . nu ştii prea bine nici tu ce vrei, aşa că  nu poţi pretinde ca celorlalti să  le fie uşor să înţeleagă..ajungi să  te pierzi intr-un  amalgam de gânduri şi sentimente,  care pun stăpânire pe tine şi nu te mai lasă  să  te recunosti....
viata trebuie trăită , mi-a spus cineva in seara asta...

oare de unde vine şi de ce?

a bad day

I just had a bad day...

Nu am şi Nu ştiu!

...
nu sunt nici din plastelină, nici din oţel. sunt om şi simt pentru că, deşi cam toantă şi nehotărâtă de felul ei,  am o busolă (care mai mult mă ajută să mă rătăcesc pentru că acul ei se mişcă necontenit în direcţii opuse).
...
mi se pare că de ceva timp încerc să sparg o nucă și nu reuşesc. mi se pare că așa cum eu vreau să ajung la miez, coaja ei vrea să mă împiedice si se interpune ca un scut de nepătruns în calea mea. nu cedez și nu se dă la o parte, aşa că ducem o luptă continuă... ca în povestea celor doi protoni primiţi din Brazilia și aşezați în acelaşi borcan....
...
caut ceva, dar ce anume precis... habar nu am!... poate o foaie de hârtie care, în loc să fie îmbrăcată în cuvinte, să aibă coloană vertebrală și să-mi povestească ea ce simte, nu să aştepte să o zgâriu eu cu corecturile mele.
cam scump un caiet de tipul ăsta, nu? în momentul de faţă, mai ales pentru oameni ca mine...

când o să învăţ să am încredere în mine, o să învăţ și să pierd.
deocamdată...

cri, cri, alb gri?

stai acolo, nemişcat, agătat de-o pioneză!
...
10 octombrie.  încă un şfârsit de săptămână pe terminate. alte 3 zile de "acasă". câteva pagini de Cărtărescu( recolta: "Nu poti face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci il esti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, in spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. In intelepciunea mintii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage."  " Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine insumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine insumi este semnul că deja m-am găsit). "autocritica" nu e acelaşi lucru cu "constientizarea". trebuie să merg acolo unde mi-e locul, în acel undeva. a nins la munte: zăpada e atât de aproape, iar vântul ne-o aduce ca pe-o răsuflare rece, dar aşteptată, în suflete. e cald si bine în casă şi miroase a mere, nuci şi ceai. nu am renuntat la plimbarea cu bicicleta pentru că de mâine răsfoim alte pagini. de mâine "fac aia şi aia şi aia  şi..." . asta zicem mereu, dar de fapt nu facem nimic. mâine nu e acum, dar mâine nu e nici departe....

P.S.:gri, gri ,gri...o să mai vii?

to do!

dăm pagina



trebuie să înveţi să treci peste toate cumva, nu-i aşa, Alendelon?

've got an angel...



darurile lui Brumărel

incorect spus

Draga Alendelon,

Iar iti scriu, si stii de ce? Pentru simplul motiv ca am certitudinea ca o sa citesti scrisoarea mea, randurile mele copilaresti care iti vor aduce un zambet pe buze si care o sa te rapeasca din vartejul grijilor de moment.
Chiar daca nu vrei sa recunosti, simt ca te framanti macar un pic cand te straduiesti sa-mi deslusesti gandurile. Si acum, la fel ca de fiecare data, nu o sa reusesti...dar asta ramane un detaliu nesemnificativ. Ti-as spune ca m-am mutat la o adresa portocalie, dar oricum nu ar schimba cu nimic lucrurile..poate insa ar trebui sa stii ca umerasele au intrebat de tine .
De ceva timp nu mai pot citi, Alendelon...si cartile asteapta triste, uitate prin vreun coltisor, sa continue povestea...Cred ca m-am impotmolit in niste capitole mult prea lungi si greu de inteles. De ceva vreme simt ca nu pot fi eu, sau poate asa am fost dintotdeauna si nu am stiut. Daca esti suparat pe mine, o sa-ti treaca repede! Am cazut, Alendelon, din vina mea m-am impiedicat si rana se vindeca tare greu si doare. Nu imi mai place sa desenez functii pentru ca seamana atat de bine cu mine: cand te astepti sa creasca, scad vertiginos....Poate ai simtit si tu vreodata asta, poate ai numarat si tu pasii spre varf cu nerabdare ca apoi sa iti doresti sa mergi cu spatele si sa o iei de la capat...deci poate o sa-mi ierti incoerenta.
Imbraca-te asa cum vrei tu!

P.S.: si scrie-mi macar atat :"stiam tot.."
                                                                         Eu.

luna ta, Alendelon...

...

dacă o să-ti cumperi bicicletă, chiar şi numai pentru plimbarea de 30 minute de la sfârsitul săptămânii şi o să vrei să ni se piardă urma inspre cerul involburat, dacă nu o să tii seama că s-ar putea să-ti fie frig până la oase, dacă o să vii să bem un ceai  fierbinte seara, dacă o să fii poştaşul meu, dacă o să-mi amintesti de promisiunea făcută, dacă nu o să mă lasi să dorm mai mult decât trebuie şi dacă o să zburăm prin foşnet de galben-auriu, atunci Alendelon, octombrie o să fie luna ta!

about art & artist

a novel I've recently received starts this way:

The artist is the creator of beautiful things.
To reveal art and conceal the artist is art's aim.
The critic is he who can translate into another manner or a new material his impression of beautiful things.
The highest, as the lowest, form of criticism is a mode of autobiography.
Those who find ugly meanings in beautiful things are corrupt without being charming. This is a fault.
Those who find beautiful meanings in beautiful things are the cultivated. For these there is hope.
They are the elect to whom beautiful things mean only Beauty.
There is no such thing as a moral or an immoral book.Books are welll written, or badly written. This is all.
The nineteenth century dislike of Romanticism is the rage of Caliban not seeing his own face in a glass.
The moral life of man forms part of the subject-matter of the artist, but the morality of art consists in the perfect use of an imperfect medium. No artist desires to prove anything. Even things that are true can be proved. No artist has ethical sympathies. An ethical sympathy in an artist is an unpardonable mannerism of sty;e.
No artist is ever morbid. The artist can express everything. Thought and language are to the artist instruments of an art.
Vice and virtue are to the artist materials for the art.
From the point of view of form, the type of all the arts is the art of the musician. From the point of view of feeling, the actor's craft is the type.
All art is at once surface and symbol.
Those who go beneath the surface do so at their peril.
It is the spectator, and not life, that art really mirrors.
Diversity of opinion about a work of art shows that the work is new, complex, and vital.
When critics disagree the artist is in accord with himself.
We can forgive a man for making a useful thing as long as he does not admire it. The only excuse for making a useless thing is that one admires it intensely.
All art is quite useless.
                                                     OSCAR WILDE

and september ends...

bun venit la realitate!
...
toamna a venit si septembrie a plecat...poate ca anumite lucruri se intampla cu un anumit motiv, iar altele nu se intampla din aceeasi cauza....am primit palma de care aveam nevoie, acum trebuie sa ma trezesc. nu pot da inapoi, dar pot merge inainte si asa voi face!!
nu mai renunt si nu mai dau inapoi! hotarat lucru!

şi acum ce?

 nimic.aştepţi. îţi mesteci frumos gândurile şi gata. "nu există adevăruri absolute", de la ora de fizică citire.

 o să uit într-o zi să îmi aduc aminte. nu o să uit că am uitat. o să mint că nu am minţit . nu o să văd că am văzut. o să mă prefac că  nu am simţit.

o să fiu şi eu cândva un om cu o valiză...

o să zic că nu am zis nimic.

cold, sick & silly

I guess here is the answer:  

"You are cold, because you are alone: no contact strikes the fire from you that is in you. You are sick, because the best of feelings, the highest and the sweetest given to man, keeps far away from you. You are silly, because, suffer as you may, you will not beckon it to approach, nor will you stir one step to meet it where it waits for you. (Charlotte Bronte)

o faină zi de vineri

 Unde vă ascundeti voi, oameni???

acum stiu. sunteti acolo unde trebuie sa fiti, la fel ca si mine...

si mie "imi place de mine" atunci cand reusesc sa vad partea plina a paharului 90% gol..,cand pot sa transforn o zi al carei prim gand  e :" Deja e dimineata? Cand ma intorc, primul lucru pe care-l fac e sa dorm" intr-una parfumata cu optimism.....,cand imi dau bine seama ca am o pereche de maini stangi si doua picioare impiedicate, dar nu-mi pasa nici macar un pic..,cand ajung acasa si nu mi-e somn deloc..,cand nu astept pe nimeni si nimic...,cand nu caut si nu sun pe nimeni, imi iau bicicleta si cutia cu muzica si-am zburat, chiar daca e seara tarziu...,cand nu imi e "urat" pentru ca am doar 78 melodii care sa-mi tina gandurile ocupate si un grup de lilieci neastamparati ce-mi dau tarcoale si pentru ca stiu ca undeva, cineva priveste concomintent un anumit punct al cerului..

...cand e vineri si ascult the lion sleeps tonight   cu hippo& dog de cel putin...de multe ori :)

P.S.: am uitat de nuci si struguri...

a venit toamna

Motto:

" A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.."(Nichita Stănescu)

 Visătorule, 

  

    Te-ai acoperit bine cu pătura ta şi ai închis ochii, cu gândurile legănate de o tristă melodie. De data asta, continui eu povestea... Nu ştiu pe unde te poartă aripile tale, dar poate măcar de dragul  toamnei  ar trebui să te trezeşti. De ce dormi atât de mult? De ce nu simţi, de ce nu auzi? Ti-am spus vreodată cât de mult îmi place  arămiu-auriul? Nu cred...pentru că  până acum şi eu credeam că iubesc mai mult primăvara. M-am înşelat, acum  rochia asta nouă e preferata mea. Port umbre, ascult  tăcute foşnete in adierea răcoroasă a vântului si privesc dansul melancolic al frunzelor roşiatice...

Cum se face că pătura ta e atât de călduroasă si a mea lasă frigul să-mi pătrundă mădularele?Invată-mă si pe mine să nu mi pese!

P.S.: să fie oare..doar o emotie de toamna?

a fost...

 ...
a fost vară şi a fost vacanţă, a fost timp...destul timp.
dar acum au trecut toate...
a fost ultima " prima zi de şcoală", într-un fel..
miroase a schimbare şi a toamnă....


P.S.: I wanna turn the whole thing upside down
I'll find the things they say just can't be found
I'll share this love I find with everyone....

thank you, T, for making my day a better one!
enjoy!

cât cântăreşte un cuvânt?

 mi-e frig. vinde-mi  şi mie câteva, de o monedă de un ban...cât costă  kilogramul?

de când am învătat să scriu cred că am umplut sute de caiete si am înşiruit milioane si milioane de cuvinte, rânduri nesfârsite ce si-au pierdut încetul cu încetul urma...

de mai bine de 11 ani am ţesut din ele o pătură cu care să mă învelesc atunci când mi-ar fi frig. numai eu ştiu de câte ori m-am inţepat, dar nu m-am oprit niciodată, spunându-mi că intr-o zi îmi va fi de folos.

nu mi-a fost atât de frig până acum. azi m-am hotărât să o desfac să-mi ţină de cald. pătura mea nu era însă altceva decât o adunătură de fărâme de aţe care se desprindeau unele de altele de îndată ce erau atinse.

atâtea ore de trudă pentru ..nimic. am cusut ca să descos.

plouă şi e frig...şi ştiu că nu-mi  rămâne decât să mă acopăr cu lacrimile reci pe care nu le pot controla. mă opresc o clipă, mă privesc în oglindă si mă întreb ce m-a apucat. apoi îmi aduc iar aminte cât e de frig...

we're not a lost generation!

 I refuse to believe that I am part of  a lost generation!!

 

I've recently found  this video on the Internet and I wanted to share it with you...because people,  it's up to us to choose the way we want to live our lives!!

there is hope!!!

mereu o dau în bară

 "Stângăciile, ca şi timiditatea, au un farmec discret prin surprizele  pe care le provoacă, prin panica naivă pe care o răspândesc".


asta zicea Mircea Eliade...oare e într-adevăr aşa ?

mereu o dau în bară...ăsta-i adevărul! aşa cum fiecare are un talent înnăscut, mie îmi revine darul de a strica totul chiar atunci "când ţi-e lumea mai dragă". sincer, nu stiu cum reuşesc..dar dacă s-ar organiza un concurs de gafe, aş fi premiată cu siguranţă...şi nu ar fi nimic dacă mi-aş "lumina" ziua numai mie, partea proastă e că şi ceilalti au de suferit.
regretele nu pot repara mare lucru ( sau aproape nimic)...
şi, totuşi, îmi pare rău...aşa sunt eu.

necopt

strugurii

se coc la toamnă.

acum...

e necopt de devreme 

şi, totuşi,

galben de târziu...

am cules toamna

De mult timp nu am mai primit atâtea complimente într-o singură  zi... Ei bine, mi s-a spus (sau, mai bine zis, scris) azi că sunt: visătoare, nebună, naivă, credulă, că par mai optimistă și un pic îndrăgostită. Și toate prin prisma a ceea ce scriu...

ai minţit? recunoaşte!

Prospect: Atenţie! Acest "medicament" poate provoca neaşteptate reacţii adverse; se recomandă administrarea lui cât mai rar, în doze cât mai mici şi doar în situaţii de urgenţă;

Dacă apar complicaţii, adresaţi-vă celor care vă iubesc şi cereţi-le sfatul!

oamenii mint. e plină lumea de mincinoşi. unii mint din obişnuinţă, alţii din "nevoie", pentru a păstra aparenţele sau, pur si simplu, pentru că e mai "sănătos" asa...

să zicem că te afli în fata şifonierului, gândindu-te cu ce haine să te îmbraci...dacă te grăbeşti, nu o  să stai prea mult pe ganduri şi o să "alegi" ce-ti "cade" în mână întâi şi întâi, dar dacă ai timp, o să iei în calcul mai multe variante...la fel se întâmplă şi cu minciuna, paliativul care amână asumarea responsabilităţii: se "ajustează" în funcţie de situaţie si  "pacient".

 de un pic mai multă imaginaţie, pricepere în a specula posibililele reacţii ale "victimei"...şi de încă un strop de talent nativ în ale actoriei...de atât are nevoie "doctorul" pentru a "vindeca" rănile...

 nu suport minciuna...şi nu pot să ( mă) mint, deşi am încercat, deşi câteodată aş vrea să cred că lucrurile ar putea fi altfel...

 adevărul e că nu aş putea fi niciodata un medic bun...de asta (cineva poate sta liniştit :D) nu o să dau la medicină..aşa cum nu o să dau nici la inginerie, farmacie, arhitectura, ştiinte politice...sau unde ar vrea X, Y sau Z...

m-am hotărât! oricât de greu  mi-ar fi, o să fac ceea ce îmi place!!!...cu riscul de a nu avea  niciodata o vilă cu piscină sau un Lamborghini în curte(cum de altfel nici nu îmi doresc)...

P.S.: e pentru cineva care m-a învăţat că trebuie să cred în mine, că  fericirea nu e direct proportională cu  averea pe care o ai sau cu preţul hainelor pe care le porţi, că a fi om  înseamnă să dai fără să aştepti nimic în schimb, să îl accepţi pe cel de lângă tine aşa cum e, să poţi ierta pentru a fi iertat la rândul tau...să îţi asumi răspunderea pentru ce ai facut şi să spui adevărul, chiar dacă doare...

tu...de unde esti?

"De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară!"

                    (Antoine de Saint Exupery)

                                  

today's message...

 ...
 follow your dreams and stick to your principles, but... the most important:  
Carpe Diem !!!

"Carpe diem, quam minimum credula postero" – "Seize the day, trusting as little as possible in the future"                            (Horace)

rana din privire

 ...

erau prea pătrunzători, aşa că m-am ascuns de ei. am preferat să-i urmăresc de undeva din umbră, de unde nu se vedeau lacrimile din ochii mei...

o rană proaspătă doare, o rană vindecată doare poate şi mai tare prin cicatricea pe care o lasă în urma ei. timpul coase locul cu aţă de diferite culori, dar amintirea rămâne amară...

P.S.: până la urmă, ochii sunt orbi sau sunt cei care "dezvăluie puterea sufletului"?

bilet decolorat

ieri am alergat, dar am pierdut trenul, azi ... l-am aşteptat.

 un compartiment aproape mut şi un cer trist...

cu paşi leneşi, având încă urma lacrimilor prelinse pe calzi-i obraji, cu privirea absentă şi melancolică, o tânără  îmbrăcată într-o rochie de un verde decolorat, se aşază tăcută la geam. pe umerii îmbrăţişaţi de soare poartă o eşarfă arămiu-aurie. vântul s-a jucat cu buclele-i neastâmpărate, lăsându-i ca agrafă o frunză gălbuie...

 mâine va purta o nouă rochie...

mai mult decât vorbe

"În ceea ce mă priveşte, n-aş avea nimic să-ţi scriu, nimic să-ţi povestesc. De altfel, nici nu era în intenţia mea; atât doar că aş dori mult de tot să te ştiu fericită. Eşti fericită? Iată tot ce voiam să-ţi spun." (din scrisoarea unui  "idiot")

what say u?

parla con me...

de... neuitat!

ieri am fost cel mai aproape de cer vacanţa asta. 
ieri am trăit cât într-o lună.
ieri am fost fericită. pentru ca ieri am fost la munte!

exista clipe ce nu pot fi uitate, momente ce ne rămân întipărite undeva, într-un colţ al inimii si a căror amintire o purtăm mereu în suflet...
pentru mine, cuvintele nu sunt de ajuns pentru a le descrie...

cumva..atipic??

e sfarsitul lui august? peste trei săptămani începe şcoala? a XII-a? şi ce? foarte bine! abia aştept! mi-e atat de dor, poate nu atat de asaltul de întrebări, ci de pofta de viaţă a unor oameni care îmi lipsesc...
oare şi ei s-au schimbat?

altădată de vremea asta eram buimacă, aşa cum e un om abia trezit din somn, care-şi dă  seama că a dormit mai mult decat trebuia, că a întarziat şi că toate planurile îi sunt date peste cap. nu ştiu de ce, dar aveam mereu impresia că nu reuşeam să fac  mai nimic din ce îmi propuneam în iunie.

momentan...poate am luat-o pe drumul impasibilităţii, cert e că vacanţa asta a plutit sub semnul imprevizibilului şi a lui " ce va fi, va fi; dacă da, bine, dacă ba, tot asa!". nu am numărat zilele, nu am avut planuri, nici aşteptări, dar nici nu am luat încă o decizie, în sensul că răspunsul e încă în curs de formulare ( pentru ceilalţi :D).

P.S.: şi totuşi, încă nu e timpul bilanţului...

about unwritten things

no one knows, only the blank...

because this story doesn't start with "once upon a time..." and doesn't end with "...and they lived happily ever after", the protagonists are not a young prince  and his beautiful lover.

it simply...starts!  it's late at night, I can't sleep, I can't read .. so I'm sitting with a blank paper in front of me and a pencil in my right hand, thinking about this incurable, painful  disease, popularly known as...feelings!

someone said that real happiness lasts just for a second.  why would it be impossible for that second  to become eternity?

 why am I scribling to erase instead of listening to...some kind of  "written" story?

still, there is no such thing as perfect emotions!

raza de ... culoare

 gata-i casa. ne mutam?

nu uita de eticheta!

 ...
încă un lacăt, încă o cheie...

zilnic o nouă cămaşă dar un singur costum sobru, negru; din manşeta largă se întrevede o mana subţire, nesigură, ce tine o servietă extrem de tocită.
nu-l cunoaştem, deci o sa-i spunem simplu: Domnul A ( de la Anonim).
în fiecare zi, A se opreşte la magazinul X,  de unde cumpără un lacăt. mereu de aceeaşi culoare ,de aceeaşi mărime, cu acelaşi tip de cheie. ajuns acasă, îşi aranjează cămaşa alături de un plic gol ( pe care-l ia întotdeauna din servieta magică) într-un sertar, pe care îl încuie cu lacătul proaspăt cumpărat.
cheia o păstrează, din obişnuinţă, într-unul din buzunarele pantalonilor.cheia de luni langa cheia de joi, cea de mai langa cea de august, cea de 1 langa cea de 31...
pana cand sertarele devin biblioteci si buzunarele încep sa spună: "atat!", pana cand cheile încep sa cadă prin casa, pe strada, peste tot...
A nu le vede, nu le aude cantecul trist pentru ca e ocupat sa caute loc pentru cat mai multe dulapuri cu cat mai multe sertare. nu simte ploaia, nici frigul, nu vede oamenii, nici străzile sau florile...
pana cand, intr-o zi tarzie de vară, o frunza galbenă i se aseză pe umăr: "Ciudat! Credeam ca trebuie sa vină primavara!"
a doua zi, dupa ce a vazut ca avea cutia poştală plină cu scrisori, a ars sertarele si si-a cumpărat un singur dulap, cu etajere, pe care îl tine descuiat...

P.S.: nu încuia amintirile cu acelaşi tip de cheie si nu le lăsa ca eticheta un plic nescris si gol! s-ar putea ca mai tarziu sa le cauţi..si atunci cum le mai poţi găsi?

imi spui atunci

 nu dorm. am deschis fereastra.

 aici, milimetric aproape. acolo,infinit de departe.am un nume, ai un nume,nu contează. nu mă cunoşti, nu te cunosc. nu dorm, poate nu dormi.e un zid de care nu pot sa trec, cum de altfel nici tu nu poţi sa treci. sunt într-o parte, eşti în cealaltă. vad deasupra lui, tu vezi deasupra lui? în bucata mea de cer încap atat de multe stele, cate vise încap în a ta? numără-le si îmi spui cand ne întalnim...

o zi de luni

un singur "vreau" într-un sac plin cu "nu ştiu"...

oare duce la ceva bun?

 unde?

Tâlvana

vara şi vacanţa sunt de vină dacă am dat în mintea copiilor...pentru că acum fiecare zi îmi readuce mireasma clipelor de altădată...

Capitolul de azi : Tâlvana

scorpion convins, om dintr-o bucată, viitor medic..cam aşa începe povestea...

"Am doua veşti: una bună şi una proastă. Cu care vrei să încep?" ar spune ea. Eu am două alternative şi, cum îmi stă în fire, o să încep cu defectele.

nu e vorbăreaţă, e radio în adevăratul sens al cuvântului (!!!) şi partea cea mai proastă e că deseori butonul de reglare al volumului se blochează în dreptul pragului de maxim ( "posturile" preferate, care pot funcƫiona nonstop: Harry Potter, filme şi, mai nou, medicina).

e enervant de dezordonată( şi nepăsătoare în acelaşi timp), deşi uneori am impresia că face asta doar din dorinţa de a mă supăra. cu dulciurile e altă poveste. nu poate sta liniştită până nu mănâncă tot şi dacă sunt ascunse, le găseşte "din greşeală"...adică "ele o găsesc pe ea".

zăpăcită..a fost dintotdeauna (dacă atunci cand era mica o arunca pe Cita în butoiul cu smoală şi îi dădea Lindei mâncare cu linguriƫa, acum "obiectul de tortură" e Bodi..)

pe de altă parte, dacă într-adevăr există sindromul "lipici pentru oameni", atunci fiinţa asta ghiduşă e prima care-l are în supradoză.şi mai are un dar : ştie să se facă plăcută, fiind simplu ea, fără a încerca să pară altfel sau altcineva. câteodata e atât de plină de viaţă, că devine molipsitoare. mă face să râd şi nu ezită să-mi spună zilnic că sunt un "copil prost şi încăpăƫânat". departe de a semăna cu mine, nu stă să se gândească de doua ori înainte de face ceva sau a lua o decizie.

pe birou, pe noptieră, prin caiete are nesfarşitele liste cu ce trebuie să facă a doua zi. pe mine mă amuză când le văd, dar ea continuă mereu să le scrie, chiar dacă ştie că nu le poate respecta întocmai...

...

in oglinda vremii,fără fard...

şi-a amintit: avea o rochiƫă roşie de catifea şi o pereche de sandale de lac, mov...


atunci...

zâmbea larg, avea ochi verzi, pătrunzători, obraji rotunzi, era tunsă scurt, avea darul de a spune poveştile cu tâlc, cerea în fiecare zi creioane colorate, învăţa să se dea cu bicicleta si avea genunchii şi coatele julite, mânca "puf alb" si "puf gri" şi bea cacao cu lapte, avea un urs roşu fără de care nu putea dormi, punea întrebări, vroia să ştie cum e să fii mare...
şi avea un ceas de mână cu o brăţară din bomboane dulci, multicolore; nu o interesa cât arăta ora, pentru că nu conta dacă secundele treceau ca zilele sau zilele ca secundele..

acum...

tace, ochii nu-i sunt nici verzi, nici căprui şi parcă şi-au pierdut din limpezime, obrajii s-au alungit, are părul lung, a uitat multele basme, creioanele stau abandonate în colţul vreunui sertar, merge rar cu bicicleta şi nu mai are julituri, doar amintirea celor de altădată, mănâncă mere şi bea ceai, are un urs roşu cusut, părtaşul insomniilor, nu găseşte răspunsuri, ar mai vrea să ştie cum era sa fii mic...
şi are ceas doar la telefon, care merge înainte cu patru minute. de ce tocmai patru nici ea habar nu are, tot ce ştie e că mereu scade cele doua sute patruzeci de secunde din ora indicată; acum contează..pentru că atunci când e fix, înseamnă că de fapt nu e fix, dar nici când e si patru minute nu poate fi fix. şi nu o să fie altfel decât atunci când ceasul ei o să indice la fel ca celelalte, ora exactă...dar pentru asta trebuie ca ea să-l fixeze...


P.S.: a rămas aceeaşi ea ...

asterisc

asa cum nu poţi pierde ceva ce nu ai avut, nu poţi avea ceva ce nu ai găsit...

nu.nu a venit cu mine.

a rămas acolo.

departe, aproape, mai aproape, mai departe...neclintit, mototolit în ganduri , vecin cu soarele, părtaş al amintirii sandalelor de nisip, al îmbrăţişării dimineţii...si al lui Lorelei...

pălăria roz ..nu eram eu si poate nu era nici Halia, nici Demeter, nici Amphitrite...

 tricoul alb nu erai tu...

ei erau doar...doi, unul singur si una singura...

eu eram doar eu, o umbra verde, in spatele cortinei...

P.S.: totul e doar..."începutul unui mare cantec"...