uite: aşa sunt eu!

nu ştiu cum se face, dar mereu iubesc zilele de luni. de ce nostalgia e mereu inlocuită de o poftă de viaţă specifică visătorilor, nu pot sa-mi dau seama. poate că de fapt "destinul lucrează prin amănunte"...
cum începe noiembrie? cum nu se poate mai bine! pur si simplu. cu un autobuz nou, cu dimineţi mai luminoase, cu miros de portocală si gândul la Crăciun, cu oameni bine dispuşi, cu Tudor Arghezi si "Cartea fericirii", cu bucuria  că mi-am petrecut weekendul făcând lucruri "inutile" din perspectiva unora, dar care o să-i facă fericiţi pe alţii, cu speranţa că până la urmă si nehotărâţii vor lua o decizie....

sunt o persoană norocoasă de fapt! chiar sunt! pentru că dacă nu m-as trezi  dimineata devreme nu as vedea cerul instelat şi muntele somnoros, daca nu aş merge cu autobuzul la şcoală nu as asculta o ora muzică şi  nu aş avea timp să privesc atent tot ceea ce ma inconjoară....mai ales oamenii: cei care cască  adormţii dimineaţa la volan in drum spre serviciu, sau cei care aşteaptă  "verdele" după - masa privind plictisiti şi parcă  absenţi, cei care "zâmbesc" atunci când intârzie la prima oră, cei care aşteaptă  autobuzul in frig mai mult de 30 minute dar nu se plâng, cei care iubesc  porumbeii, cei care lipesc concentrati timbrele  scrisorilor pentru cei dragi, cei care mă  cunosc şi cei care nu mă  cunosc...

suntem oameni. invăţăm unii de la altii. eu azi am invăţat că din când in când mai trebuie să te opreşti şi să priveşti in jurul tau!!
cine m-a ajutat să-mi dau seama ? de la cine ştiu?
 de la oamenii care "pierd" timpul stând pe bancă, de la  bunicile din parc, care povesteau linşitite despre ceasuri ( "A, deci ceasul meu merge bine. E doar cu un minut inainte." "Da, şi noi avem ceasuri electronice acasă." " Eu nu mă pricep niciodată să le reglez."), sau bătrânul care mi-a amintit de o vreme de mult, când Tâlvana ieşea zglobie la poartă şi i se spunea că " A. e plecat la Orşova"....