frică, foame, fericire...?

 "Nu o să faci faţă şi o să renunţi!" 


nu spui asta niciodată unui om, mai ales cuiva care încearcă sa ia o hotărâre şi care aşteaptă încurajări. până la urmă ce e viaţa dacă nu o luptă continuă? să pleci de la premisa că un lucru e imposibil nu poate duce decât la incapacitatea realizării lui.
 Coelho spunea că " tocmai frica de eşec face visurile imposibile"....


am fost un copil fricos.
eram de-a dreptul speriată de câini şi nu puteam deloc să-mi stăpânesc teama când treceam pe lângă ei, iar, ca niste entuziaşti studenți la medicină care se "bat" pentru pacienți (nici că puteam găsi o comparatie mai bună:D) aşa - zişii mei "prieteni" se năpusteau asupra mea să mă muşte.....când aveam vreo 3 ani, ca să nu ies in stradă, mama mă speria spunându-mi că o să-l cheme pe Danciu. foarte neclar mai țin minte( sau poate nici macar nu mai țin minte, dar cu acea imagine asociez numele) figura unui bărbos cu pălărie neagră şi îmbrăcat neglijent, de care atunci când auzeam stăteam smirnă ca un îngeraş. peste câtiva ani, am auzit că Danciu a murit .până la urmă, nu cred că era deloc un om "fioros"......tot cam prin acea perioada îmi era frica şi de Moş Crăciun si începeam să plâng atunci cand îl vedeam intrând in casă......povestea balaurului din fântână a durat şi ea până mi-am dat singură seama că de fapt nu am ce căuta acolo.
acum ....mi-e frică de oameni pentru că nu stiu prea bine în cine pot avea încredere, mi-e frică de ce s-ar putea ascunde în spatele măştilor pe care le poartă....mi-e frică de mine, dar nu mi-e frică de ce va urma!!! nu mi-e frică de faptul că o să-mi fie greu, o să merg înainte, dar nu o să renunț!! niciodată!


P.S.: nu înteleg de ce atâta lume îmi spune că voi muri de foame dacă voi face ce-mi doresc eu. am fost învățată că atunci când iți doreşti cu adevărat un lucru si când muncesti pentru el, nu poți decât să îl obții.
habar nu am unde voi fi peste cinci ani, dar ştiu că voi fi un om fericit.... pentru că imi voi fi ascultat inima!!!!