Dragă Alendelon,
Am reuşit azi să prind soarele acasă pentru câteva minute, puţin, dar îndeajuns să-mi las obrajii scăldati de surâsul lui leneş, din care ştiam că tu îmi spui: "E târziu acum. E timpul să plec."
Ştiu că pleci....dar eu rămân acasă. Tot aici, poate nu chiar aceeaşi. Dacă s-a schimbat ceva? Nu vreau să te dezamăgesc, dar crede-mă că nu aş putea să-ti spun ce anume. Vom vedea ce se întâmplă cu şirul infinit de puncte de suspensie...
O să fiu cuminte ca de obicei si o să te conduc la gară, iar inainte de plecare o să-mi spui că de vină sunt doar eu, ştiu asta prea bine. Cum fac intotdeauna, o să tac si o să plec, părând indiferentă. Nu o să ştii că acasă ochii mei vor avea aceeasi culoare cu a cerului când soarele apune...
P.S.: Aş avea mult mai multe să iti spun, dar de ce nu o fac..uite, asta iti las tie temă!