...
era grăbită știindu-se-n mică întârziere, dar zburda de fericire. vântul se juca în pletele-i zurlii, iar ea îi zâmbea soarelui printre castani mușcând dintr-o bucată de turtă dulce mirosind proaspăt a scorțișoară. ducea în mână un plic alb, a cărui primire a surprins-o:„Te-ai gândit vreodată că pe lângă oamenii buni și iubitori care-ți scriu, se mai pot alătura și copii dornici să primească bucurie? Mă întrebam dacă n-ai o fărâmă și pentru mine, căci în orașul ăsta mare nu se prea găsește așa ușor.” de întrebat nu știu, dar îi cunosc Bucuria. e mică, dar atât, atât de mare...