...
azi după-amiază am întrebat-o pe tanti cea blondă de la magazinul galben de pe centru ce trebuie să fac să primesc și eu card din ăla care-ți dă reducere 20 de bani la punga de pufuleți optimiști. și tanti cea blondă [de atâta vreme, am ajuns să le cam cunosc; ea e mai mereu surâzătoare] mi-a înmânat un formular și m-a trimis spre standul ce se afla câțiva metri mai încolo. eu, fericită că o să am [chipurile!] de acum reducere la pufuleți, mi-am scos stiloul din ghiozdan să completez foaia. nenea de pază și tipul cu semnătura m-au ironizat un pic [poate de plictiseală, vorba copilului-steluță] și-au zis că e voie doar cu pixul. apoi mi-am dat seama că începusem a scrie Ar... în loc de Ge...; bineînțeles că mi-am căutat picul, iar tipul cu vestă roșie a exclamat surprins: „Știi că ești prima din câteva mii de oameni care face asta, nu?!” poate că da... dar câteodată e bine să ne amintim că lumea mai poate fi și altfel. până și eu, atât de îndrăgostită de scrisori și de tot ce ține de scrisul de mână n-am mai avut o călimară de ani buni [și asta din cauza rezervelor care m-au scutit de petele albastre care amprentau în primii ani de școală toate cele - de la degete până la caiete, haine, bănci și fețe de masă]. datorită Anei, care mi-a adus o minunată pană de peste ocean, mi-am luat o sticluță de „fountain pen ink” cu care să încep a scrijeli negru pe alb gânduri bune. așa-i că simți și tu? miroase a Bucurie!