4:59 am. cam de vreo cinșpe minute zice-se că s-au împărțit pijamalele la Vauban. bineînțeles că eu iar nu mă pot așeza în pat înainte de a tasta două-trei cuvinte. un nou început la Dijon, alături de copiii români pe care sigur nu „întâmplător” i-am întâlnit. tare aș vrea să-ți pot povesti despre bunicile nebune care se căsătoresc de opt ori, sau despre cum câteva litere care voiau să meargă la facultate la Cluj au rămas fiecare în orașul lor cel mic și Erasmusul le-a intersectat cărările, sau cum să vinzi un aparat de purificat aerul din casă, sau despre Hector-cel-paranoic-și-mereu-plin-de-pansamente pe care îl cunoaște tot campusul (în afară de mine) cu același tâlc care mi-a alungit obrajii de râs. teamă mi-e însă că n-o să pot...ca să nu uit, am mâncat în seara asta, pe lângă tradiționala brânză cu mucegai și delicioasele macarons, un melc. nu credeam c-o să îndrăznesc, dar deocamdată nu am pățit nimic. abia adineauri mi-am dat seama că la miezul nopții nu mi-am pus nicio dorință. mai am voie, dacă încă mai sunt stele pe cer?
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]