...
Nu, nu-mi era adresată mie replica! E numele spectacolului de teatru de la care tocmai m-am întors mirosind a... pufuleți și-a vânt. Bate hainul de cred că, de-ar putea, fără ferești cu totul am rămânea. Cu pufuleții e vechea-nouă poveste: „E vineri și te văd mâncând pufuleți și, da Georgi, ai face bine să te scuturi, că te-ai umplut toată de firimituri pe haină!” Sibiul miroase a stele. Venind spre casă le-am privit zâmbind și gândindu-mă că tare norocoși mai suntem că încă ne putem bucura de ele...Am învățat încă un cuvânt inexistent în seara asta. Se pare că și actorilor le place să se joace cu ele. „A dezîntâmpla”. În două cuvinte: meritoasă comedia! Acum te rog să mă ierți că mereu trec dintr-una într-alta... Dacă nu rămân repetentă (ceea ce, într-o mică-mare măsură mi-ar conveni), la vară termin școala. După aceea îmi cumpăr cort și alți bocanci și mă angajez contemplator-de-stele undeva departe. Sau îmi împletesc un coș din nuiele și mă fac poștaș-florar-și-fotograf-de-Bucurie. Glumesc, teatrul e de vină... Poate că oamenii mari își fac griji ce-o să fac „după”. Deocamdată aștept și încerc să mă adun, altele-mi sunt prioritățile. Poate ar trebui să le răspund că vreau să rămân copil. Știu că are Cineva grijă să-mi fie bine și să-mi găsesc locșorul, rostul și sufletul-pereche... Da, da! Îmi place cum zâmbești!