muzichie. dacă sunt bine? da' cum să nu? doar mănânc toată ziua brânză cu mucegai și beau întruna ceai după ceai...în raftul de sus al dulapului pitic de lângă peretele din stânga al mobilei de sufragerie. acolo să cauți blocurile. acolo e de găsit și „amărâtul Aricel”. azi e despre el. despre plecări. despre scări și despre ploi. despre doruri și visări...
iar ai plecat departe. oare mai poți? oare nu ți s-a urât după atâția și atâția ani? de ce n-o să fii și tu acolo să mă iei în brațe peste două săptămâni? „puiul meu e bun și tace...”. bine măcar că ai citit povestea cu scara. poate ți-a furat un zâmbet amintindu-ți de poznele prin care ți-am dat de atâtea ori palpitații. plouă molcom. plouă agitat...am terminat azi în cele din urmă povestea lui Rachel, dar inima și din cauza ei mi-a trepidat. mi-e dor de camera de acasă și de camera de la Sibiu. după ce te întorci, poate mergem să cumpărăm o găleată de vopsea să diluăm portocaliul în verde pal. o să găsesc și-un ghem mare de ață pe care să agăț noile fotografii. mi-e dor să coc dolofane și să aud povești de clasa întâi. nici nu mai știu cum miroase o plăcintă proaspăt scoasă din cuptor. oare chiar am devenit o străină? un arici, un „Țepoșilă”? plouă curat. aaa, da! apoi să pictez un dulap alb și să-l umplu cu toate cotoarele pe care le-am adunat și care abia-și așteaptă rândul la depănat. „amărât e Aricel, a căzut un măr pe el...”. mi-au lipsit creioanele colorate aici; chiar și pentru cele câteva pete de pe plicuri. oare ți-am zis că înainte de Crăciun am spart cana cea dragă cu flori verzi pe care o aveam din clasa a XI-a și pe care am purtat-o cu mine peste tot? pare întreagă, dar s-a crăpat... lecția e că viața merge înainte! cu alte căni cu flori, alți oameni, alte visări... uneori plouă molcom, alteori agitat. plouă însă de fiecare dată curat...dacă întrebi, vin și răspunsurile. plouă curat...