...
„eu nu o cunosc pe G. [...] și să știi că nu e deloc groaznică, numa un pic la început...”
ieri-alaltăieri mă gândeam că, uite, trece Gerar și nu m-am îndrăgostit deloc luna asta. no și azi, ce să vezi? minune! îl văd că vine tiptil tiptil, se așază în fața mea și-mi zâmbește cât poate el de larg. așa cum zâmbeam și eu când aveam doi-trei ani. a fugit hoțomanul înapoi, apoi a mai venit de vreo două ori, nu care cumva să-i uit bucuria... cum să uit, când inima-mi era luminoasă de numa-numa?