...
e un ger cumplit afară. un frig care te face să te simți toată ziua „printre nori”. da, știu, minunat vei zice! dco-dcu!, asta nu-i neapărat de bine dacă îți îngheață repede degetele (cu tot cu mănuși)... timpul trece, fie că ne place ori ba. zilele vin și tot așa de repede se duc, fie că știm să ne bucurăm de ele ori ba. cam așa și cu examenele: câteodată-ți par dinozauri, apoi ajungi să-ți dorești să mai fi continuat măcar un pic, un pic măcar jocul de-a „hai să-ți arăt cât ești de furnică!”. obosită nu, doar nostalgică... știu că aș fi putut stoarce mai mult din monologul lui Figaro; nu pentru mine, ci în semn de recunoștință pentru omul care ne-a împărtășit din dragostea pentru literatură....literatura. nu-ți trebuie studii de litere ca s-o îndrăgești, dar când ajungi s-o cunoști îndeaproape, povestea capătă parcă alt sens. nu știu de ce la început de facultate îmi era oarecum rușine să spun ce studiez (ca și cum lumea n-ar avea nevoie și de doctori de cotoare). acum e altfel. sunt conștientă că pita ele o să mi-o aducă; asta, bineînțeles, dacă o să muncesc îndeajuns. te rog din suflet: dacă întâlnești vreun copil care nu știe de e bine să apuce pe cărarea asta, să-i spui doar atât: să-și asculte inima! restul o să vină de la sine, treptat...