foto: PhotogrAndra
copiii mici, puii ăia ghemotoc cu piele catifelată, „dresează” definitiv adulții. au ei puterile lor miraculoase prin care mută multe cărămizi în inimile uitânde... așa lucrează Doamne Doamne. mă întrebam ieri văzând picolina care-și plimba mama după bunu-i plac de ce doar ei au puterea să plângă, să-și recunoască plânsul. de ce, după ce ne facem „mari”, nu mai știm să plângem la fel. copiii, atunci când plâng, plâng din toți rărunchii, de zguduie pereții. e modul lor de a cere mâncare, atenție, mângâiere, sau de a semnala când îi doare ceva... noi plângem altfel. plângem mai mult înăuntru, iar când plângem pe dinafară, căutăm să ne ascundem. e aparent un plâns tăcut, dar care roade... astă sară aveam nevoie de o îmbrățișare, că putere să plâng n-am avut...