Dragă Căsuță,
Oare te-ai întrebat unde a dispărut copilul desculț care fugea de atâtea ori în zi și se ascundea între scândurile-ți albastre? Oare nu ți-e dor de poveștile hazlii ale cotoarelor sau de peticele mâzgălite cu cerneală pe care le găzduiai? Dar foșnitoarelor frunzelor cine mai vine să le adune ruginiul? Ori seara cine stă să asculte serenadele greierilor și să descifreze formele ghidușe ale norilor întins ca un Gulliver la picioarele mărului pătul? Oare copilul înțelept ca un bătrân mai vine din când în când, măcar de dorul turelor văratice cu miros de fân proaspăt cosit, să urce tiptil scara și să te întrebe dacă te doare vreo pată de culoare prea scorojită de-o rază îndrăzneață a lui Cuptor? Sau te privește doar de pe cărare, de frică să nu iasă vreun „balaur” dintre scândurile unde vopseaua doar a stropit lemnul, iar furnicile cară de zor provizii pentru iarnă?
Căsuță dragă, mi-aș lua șoșonii de lână și-aș veni să mă uit la lună...dacă n-aș fi așa departe! Dar mă întorc, promit! Cu și mai multe povești frumoase, să facem șezătoare pomilor...
cu drag,
copilul cu suflet de flori de câmp
