„Inima mea are doar intrări, ieșiri nu are. Cineva care a intrat în inima mea nu mai poate ieși.” (Părintele Teofil Părăian)
...imediat ce am primit aceste cuvinte, nu mi-am putut reține zâmbetul. cum m-au nimerit! trebuie că în jurul inimii gravitează toate și că, oricât de mult am încerca uneori să o facem să tacă, ea nu va amuți niciodată în totalitate. să asculți un doctor, chiar așa ți-ar spune: că nici nu-i sănătos s-o uiți! pentru sănătatea dumneavoastră (după arhicunoscutul slogan), evitați totuși excesul de palpitații cardiace date de cuvântul monosilabic numit în popor și „dor”, altfel s-ar putea să înceapă să foarte doară! asta a fost dintotdeauna problema mea: că odată ce am început să țin la cineva, greu mi-a fost să-l uit după aceea. nătânga e o cutie cu amintiri care pleacă și revin. pleacă și revin, ca niște călători care, oricât de mult s-ar plimba în lumea întreagă, tot acasă se întorc. mereu vorbesc cu ea, și-am încercat toate tratamentele posibile, dar până la urmă, după frământări seculare care au durat luni de zile, ne-am hotărât să ne acceptăm reciproc. eu pe ea și ea pe mine. că e mai bine s-o iubești decât s-o prigonești...