...
tinerii ăstia necunoscuți pe care-i întâlnesc zi de zi...mă cuprinde așa un drag de ei, să-i văd citind peste tot. azi cel mai larg zâmbet pe buze mi l-au adus fetele cocoțate pe „Stonehenge” (avem în campus sculpturi dintre cele mai abstracte, iar Literele sunt privilegiate cu bolovani); n-au nicio treabă: se plantează oriunde și încep să povestească, să scrie sau să citească... uneori îmi zic că atunci când plec o să vreau o să-i iau cu mine la Sibiu, să umplu biblioteca unde la etajul trei rar găsești cititori.
azi, în foșnetul din ce în ce mai scârțâitor al ruginiului, m-am gândit la cuvintele din scrisoare. trebuie că nu mi-au fost trimise doar așa, de flori de mai...m-am bucurat de adierea vântului (acum mă poate ciufuli în voie) și mi-am găsit un colț de iarbă. cred că eram fericită. de fapt, chiar așa era. dacă ți-aș spune că mă gândesc la Virginia Woolf, poate vei zice că sunt nebună. habar nu am de ce tocmai ea. nu o cunosc. nu am citit-o. am auzit frânturi de povești și, într-un fel, mi-e frică. dar ceva de nu știu unde, de dincolo de literatură, îmi spune că am ceva de învățat de acolo.
trei pagini am citit. doar atât. de-ajuns încât să-mi dau seama că trebuie să las deoparte orice prejudecată și să mă pun pe treabă.
așa începe povestea:
”The only advice, indeed, that one person can give another about reading is take no advice, follow your own instincts, to use your own reason, to come to your own conclusions.[...] After all, what laws can be laid down about books? The battle of Waterloo was certainly fought on a certain day; but is Hamlet a better play than Lear? Nobody can say. Each must decide that question for himself. To admit authorities, however heavily furred and gowned, into our libraries and let them tell us how to read, what to read, what value to place upon what we read, is to destroy the spirit of freedom which is the breath of those sanctuaries. Everywhere else we may be bound by laws and conventions - there we have none.” (How Should One read a Book,Virginia Woolf)