marți, 8 octombrie 2013

niciodată nu-i prea târziu sau despre cum cerșetorii sunt cei mai iubiți oameni din lume



la BU Droit-Lettres, ce soir

Îl cunoști pe cel mai mare cerșetor din lumea asta: e copilul nătâng care a plecat departe de casă! Azi la amiază a mâncat un sfert de borcan de miere, dezamăgit pentru două-trei lucruri mărunte și pentru că a găsit pe masă plicul cu litere tastate, care începea așa frumos cu „Mademoiselle,”. ”Drăguț din partea lor, că au grijă de cum îmi chibzuiesc bănuții”, se gândi într-o doară... Și-a îmbrăcat neputințele și a plecat cerșind în tăcere. Cerșind Cerului bine. După cele două ore în trei limbi a pășit spre minunata-clădire-verde-unde-oamenii-trăiesc-câte-vieți-vor-ei. S-a așezat confortabil, i s-a întins o carte despre Alice și a zâmbit. Apoi n-ar mai fi dat să plece, deși era târziu și fiecare își strângea lucrușoarele...Trimițându-l la Buffon, copilul cel drag i-a dăruit plic alb, „ca să zâmbească din nou”. Ți-aș spune ce a simțit dacă aș putea, dar din păcate cuvintele nu pătrund niciodată până în inima sufletului... Chiar dacă nu ar fi fost nimic în plic, tot n-ar fi contat. Era semnul de Sus pe care l-a cerșit toată ziua. Și se încheia cu un citat care suna cam așa: „Să birui, fato, să birui!”