Beaune
„Ce que j'ai essayé de rendre, c'est le sens du mouvement.” (François Pompon)
Străzile se împânzesc cu crizanteme, iar nouă ne-au dat vacanță. Neplănuit, azi-dimineață am fost a treia oară la Musée des Beaux Arts (și tot n-am reușit să-l văd tot!). De fapt, m-am dus expres să-l caut pe Pompon, și al lui urs alb. Au mai fost și niște multe tablouri care mi-au atras privirile, deși unele prea abstracte pentru a le putea eu înțelege. Știu pe cineva care sigur s-ar fi bucurat să dea o „tură” și să mă întrebe ce-mi transmit cadrele sau dacă am auzit de pictor X. Spre deosebire de orașul lui, aici intrarea la muzeu e gratuită...
Apoi am plecat timp de câteva ore din orașul muștarului, prima dată în utimele două luni. Și-am descoperit de unde numele de Coasta de Aur al regiunii. E minunat auriu-cărămiziul podgoriilor, chiar și văzut din autobuz. Beaunul, recunoscut pentru vinuri, e cochet, boem, franțuzesc, mai că te-ai ascunde într-o patiserie și n-ai mai pleca... Dar l-am văzut pe ploaie măruntă și cu umbrela ciuntită de vânt. Adevărul e că uneori sunt cam făr-de-cap, ca-n poezia doamnei Blandiana...Nu știu cum să scap de încăpățânarea asta care mi-e atât de pernicioasă și care, vrând-nevrând, îmi consumă energia... „Ești groaznică!”, așa obișnuia să mi se spună.
Ca să nu uit: printre altele, am descoperit și că italiencele vorbesc non-stop, ca un radio. Iar italienii, dragii de ei, pentru că le iubesc, le ascultă, confirmând doar din când în când cu o replică monosilabică. Ori poate cei de azi erau o excepție. E plină lumea de reguli, dar abundă în excepții...
La întoarcere, tot printre picuri, mi-am dat seama că Dijonul m-a primit prea bine și că-mi devine din ce în ce mai drag. Prin sentimentul de siguranță care m-a învăluit, mi-am dat seama că e în felul lui, un fel de acasă...Provizoriu, cel puțin.