Protestez, voiam să zic.
Pentru importantul motiv că, dacă în toți anii de școală care au trecut nu ar fi existat ei, Eroii care să mă sculpteze, azi aș fi fost un copil rătăcitor și prins într-o cochilie. Protestez și îi critic aspru pe cei care nu se pot ridica la înălțimea lor! Nu pot să nu mă gândesc zi de zi ce mare responsabilitate să vii în fața unui amfiteatru plin-ochi de tineri energici și să le captezi atenția, să le stârnești curiozitatea. Să fii acolo trup și suflet, indiferent cum te simți. Să zâmbești, să te lași deoparte, să te dăruiești în întregime lor. Pare utopic, dar se poate; mi se demonstrează continuu asta! Îi iubesc pe toți cei care, mai presus de a fi o Enciclopedie și un Dicționar, sunt înainte de toate Dascăli. Dascăli, adică dau mai departe. Îi admir pe cei care au darul de a împărtăși (cu răbdare, simplu și deslușit) din cunoștiințele lor, deschizând astfel cărări nebătătorite visătorilor...Poate de aceea am ajuns să-mi doresc să rămân repetentă... Valiza mea cu Eroi e o poveste albă (abia acum mi-am dat seama cât de puțin am scris despre ei), tocmai de aceea voi purcede la depănat. Luna asta, ce a mai rămas din ea, va fi dedicată lor.
Acestea nu sunt doar vorbe goale, copiii chiar au nevoie de Eroi în viața lor!