Cititorule drag,
Oare îți amintești de ideea mea cu „povești cu cești”? Am încropit-o dându-i bobârnac nădăjduitor în ceva bun, dar, cum-necum, n-am primit nici o scrisoare cu o astfel de amintire. Am mai așteptat, gândindu-mă că poate totuși încă vor mai fi în tolba poștașului unul-două plicuri, apoi, când am aflat că Zâna bună vine la Sibiu, mi-am zis că musai ca ceașca dijoneză cu flori să fie pentru ea... Pentru toate plicurile maronii pe care mi le-a trimis în 2013! Și-acum, dacă tu rămâi tăinuitor, să-ți povestesc eu despre unul dintre ceaiurile de joi...
...
Era un pic trecut de amiază și ne-am dus pe „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” să bem ceai. Eu de iasomie, ea de afine. Cărțile dezordonate din raftul de lângă masa rotunjoară ne-au făcut cu ochiul câteva minute, apoi am început să depănăm cu dor fizicești-litericești gheme din lunile în care ne-am întâlnit doar prin petice de hârtie. La un moment dat, de nicăieri apare un tip îmbrăcat în negru. Nici prea elegant, nici în trening. Dubios oarecum. Nu l-am privit atent căci stăteam cu spatele, dar mi-am dat seama că nu era un domn(ișor) la patru ace. Ne-a urat o „Bună ziua!” cu ton răgușit- răstit, apoi s-a uitat în încăperea alăturată, cea cu „Rezervat”. Pe urmă s-a evaporat. L-am simțit un pic nesigur pe el, n-am înțeles ce voia și ce anume avea cu noi. Era oare vreun angajat al localului? Dar nu prea avea cum, căci doar Alin (am aflat ulterior de pe bon că așa se numea aducătorul-de-ceai) ne-a poftit cu drag să luăm loc acolo...Nu trec nici cinci minute, că prietenul nostru se întoarce. La fel de șontâcăitor. Își ia totuși inima-n dinți și ne întreabă: „Nu vă supărați, trebuia să mă întâlnesc cu o domnișoară aici la ora 12...Nu sunteți nici una dintre voi, nu?” Am dat din cap amândouă că nu, și abia ne-am abținut să nu izbucnim în râs. Doar atunci i-am înțeles nedumerirea și căutările. Întoarcerile dintr-o cameră într-alta ca un hăbăuc. Domnișoara anonimă era de negăsit. „Nici măcar nu știa cum arată...”, l-am auzit din greșeală peste vreo câteva minute pe Alin spunându-i unui coleg de-al lui....Apoi scenarii în mințile noastre fizicești-litericești: eu am zis că sigur nu prin scrisori se vor fi înțeles ei să-și dea întâlnire aici, iar Ana, mai realistă, a presupus că cel mai probabil domn(ișor)ul venise la o „ întâlnire oarbă”. Dubios oricum. Șod, mai bine zis. Cred că mi-a fost milă de el oarecum...N-am mai aflat dacă până la urmă și-a găsit eventuala împărțitoare-de-ceai, dar câteva surâsuri tot ne-a furat.
Morala? „Fericirea stă în geaca de pe tine. Te-ai prins?” Ursule hop, ieși afară din bârlog!