fluture.
iar încep să am fluturi în stomac gândindu-mă la ziua de mâine și la cum o să mă „prezint”. vorba Tâlvanei, „să fac să fie bine!!” apoi, cel mai probabil, vineri o să știu răspunsul la întrebare. o să-mi dau seama poate dacă sunt croită pentru a face asta când voi fi „mare”. e ciudat ca după paișpe ani jumate să vină ziua în care să ți se spună că ai judecat destul și că ți-a venit rândul să demonstrezi ce poți... important e că o să le zâmbesc și o să fiu acolo cu inima deschisă. restul chiar nu mai contează...
lună.
prea fain se țineau de mână. mâncam pufuleți (asta nu mai e de mirare!) și i-am ochit de la vreo douăzeci și ceva de metri. cu bucurie copilărească el îi arăta luna și parcă numărau stelele. apoi mi-am dat seama că îmi erau oameni dragi, ne-văzuți de „niște multe” luni. ce fain se țineau de mână! apropiindu-mă, am ezitat oarecum să-i deranjez, dar am îndrăznit totuși un „pot să vă salut?”. din poveste-n poveste, l-am întrebat pe Zuluf cum de poartă numa o mănușă (stânga), apoi ea a ridicat zâmbind mâna dreaptă în care purta perechea. bineînțeles că am surâs larg în sinea mea. mi-am reluat cărarea spre casă, lăsându-i împreună. luna le zâmbea și ea...