Dragă Oscar,
Știi prea bine că-mi ești drag și că tare mi-ar fi plăcut să fi venit în seara asta să-ți ascult scrisorile către Doamne Doamne (a cam trecut un an jumătate de când am fost ultima oară). Sper însă că o să mă înțelegi. Ceva dinlăuntrul meu mă chema neapărat acasă. De fapt, cineva. Da, el. Bătrânul casei. Nu cred că mi-am dat seama ( poate totuși în totalitate nici acum) cât de mult înseamnă pentru mine voioșia și pofta lui zburdalnică de viață, ori toate replicile buclucașe (una de azi: „dă-mi un motiv întemeiat pentru care să-mi placă să merg la magazin”), ori râsetele sincere, ori îmbrățișările călduroase, ori zâmbetul larg cu care se bucură pentru orice lucrușor mic-mic-mic... Ceea ce mi se întâmplă de vreo două săptămâni și-un pic e că redescopăr fericirea de a fi aproape de cei dragi. Oscar, dincolo de frământările și neliniștile-mi trecătoare, sunt un copil fericit.
Poate reușesc să ajung data viitoare la poveste.
cu drag,
G.