...
acum sunt, paradoxal, cea mai fericită. toate sunt în plop (și, bineînțeles, plopul plutind undeva pe planeta Micului Prinț) și simt că nu mai pot. dar sunt fericită. am venit acasă, și nu-mi trebuie nimic altceva. bine, aș fi preferat să fi fost și tata acum aici, dar va trece repede ne-vederea....la fel și neliniștea se va topi. om fi noi săraci, dar slavă Domnului că-n simplitatea asta ne avem unul pe altul! nu ți-am mai povestit despre scrisori cam de multișor, dar peste câteva zile, după ce termin cu dinozaurele, reîncep țesătura. temeinic!