...
datorită lui Hapciu, cutia de ceai primită de la Cluj. am zâmbit când l-am găsit, așa cum i-am promis ieri castanei. de fapt, tare tare fericită am fost pentru rândurile de copil-care-atunci-când-o-să-fie-mare-o-să-devină-un-copil-cu-responsabilități-de-om-matur. mi se făcuse dor de stiloul ei multicolor. gepciu a trecut, acum a venit rândul lui făpciu. numa' bine a ajuns „Hapaie” să le țină companie păsărilor Micului Prinț. cuvintele despre cum-să-iubești-fără-ca-atât-de-mult-să-rănești parcă îmi erau adresate, ca o veritabilă oglindă, direct mie. oare cum așa? trebuie că primim întotdeauna semn de bine atunci când avem nevoie cu adevărat de el. în rest, am mai văzut trei avioane și-am cetit pragmatică. hmm, interesantă materia asta. Lumină Lină, de unde mirosul acela minunat de pâine proaspăt scoasă din cuptor? la început am zis că mi se pare, dar de fiecare dată e la fel... într-adevăr, micile bucurii par mai multe acum.